Rezervaţia Delta Dunării este păzită de 38 de agenţi ecologici, prea puţini ca să facă faţă braconierilor, care folosesc de multe ori curentul electric. Mult-trâmbiţata Poliţie a Deltei, menită să stârpească braconajul din rezervaţie, se rezumă în continuare la câţiva oameni şi la dotări insuficiente. „Aş da bani de la mine, dacă aş avea, ca să fac meseria asta. De fapt, nici nu o privesc ca pe o meserie, ci ca pe o datorie faţă de aceste locuri minunate“, spune Nicu Axentiev, agent ecolog cu funcţie de inspector în cadrul Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD).
Păzitor al rezervaţiei de foarte mulţi ani, Nicu Axentiev a simţit „chemarea“ Deltei încă de mic. „Am copilărit pe baltă, prin Sfântu Gheorghe, am crescut pe baltă.
Mai apoi, când am avut familia mea, plecam mereu cu soţia şi copilul în excursii prin toată delta, o cunosc ca pe palma mea. Am întâlnit oameni la fel de îndrăgostiţi de natură, dar şi foarte multă nesimţire, nepăsare“, povesteşte Axentiev.
Obiective imposibile
Revenind la îndatoririle pe care le presupune meseria, inspectorul din Deltă spune că fiecare agent trebuie să supravegheze o suprafaţă de 60.000 de hectare, iar, ţinând cont de dotările avute la dispoziţie, obiectivul este imposibil de atins.
În timp ce braconierii dispun de motoare de 150-200 de cai-putere, agenţii au la dispoziţie ambarcaţiuni de 15-20 de cai-putere. „Ne salută din mers cu gura până la urechi. N-ai cum să te duci noaptea să-i prinzi, că nici nu apuci să te apropii de ei, că au zburat. Cred că braconierii află şi când nu avem cotă de benzină“, spune un alt agent din rezervaţie.
Majoritatea celor care lucrează ca paznici în ARBDD sunt oameni ai Deltei, născuţi şi crescuţi pe baltă. Ei sunt cei care-i ştiu cel mai bine pe cei aflaţi şi de cealaltă parte a baricadei. To