Teatrul Soveja beneficiază de o atenţie deosebită din partea Consiliului Judeţean, atenţie concretizată în suplimentarea cuantumului fondurilor necesare reabilitării arenei unde, anul acesta, se va desfăşura Festivalul Mamaia.
În şedinţa Consiliului Judeţean de astăzi se va supune votului aleşilor judeţeni şi proiectul de hotărâre privind aprobarea rectificării Bugetului de Venituri şi Cheltuieli pe anul 2009 al SC Domeniul Public şi Privat Judeţean SRL. Prin acest proiect, suma ce va fi alocată pentru reparaţiile Teatrului de Vară Soveja se triplează faţă de cuantumul iniţial.
Într-o ediţie anterioară arătam că, potrivit unui anunţ publicat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, Teatrul de Vară Soveja urmează să intre în reparaţii capitale. Şi asta deşi reprezentanţii Consiliului Judeţean Constanţa au decis ca ediţiile din 2009 ale Festivalului Naţional de Muzică Uşoară Mamaia şi Festivalului Naţional al Cântecului şi Dansului Naţional Românesc să se desfăşoare pe scena acestui teatru. Arătam că autoritatea contractantă în cazul licitaţiei pentru reabilitarea Teatrului Soveja nu este CJC în mod direct, ci SC Domeniul Public şi Privat Judeţean SRL. Pentru lucrările de reabilitare şi modernizare a teatrului, aşa cum specifică obiectul contractului potrivit anunţului din SEAP, SRL-ul CJC a fost dispus să ofere 979,891.25 lei fără TVA, adică peste 11,5 miliarde de lei vechi. Deschiderea ofertelor a avut loc pe 3 iulie, la ora 11.30, la sediul SC DPPJ, de pe Aleea Magnoliei.
Votul consilierilor, un moft
Prin această rectificare bugetară, suma alocată iniţial prin HCJC nr. 53/2009 - de 300.000 lei fără TVA - devine mai mult decât triplă. La cei 300.000 lei se adaugă 680.000 lei, plus 63.000, cât costă reparaţia mecanismelor la acoperiş şi investiţia în decoruri. Ceea ce intrigă este faptul că banii alocaţi de SRL-ul CJC pentru re