În anii '90, Sorin Ovidiu Bălan şi-a câştigat celebritatea ca realizator al emisiunii de anchete şi investigaţii "Brigada mobilă". Tainele gazetăriei le-a învăţat însă înainte de 1989. Ca de la brăilean la brăilean şi de la ziarist la ziarist, am discutat cu Sorin Ovidiu Bălan despre începuturile sale în meserie şi anchetele mai "tari" pe care le-a publicat în Scînteia Tineretului.
"ĂŞTIA SUNT AI LUI NICU CEAUŞESCU"
Ca mai toţi gazetarii din generaţia sa, Sorin Ovidiu Bălan a ucenicit pe băncile Facultăţii de Ziaristică, care se afla în cadrul Universităţii Bucureşti. Cum ziariştii erau consideraţi şi "lucrători pe linie de propagandă", facultatea se afla sub "oblăduirea" Academiei Ştefan Gheorghiu.
"Lucru care ne-a priit foarte tare, din mai multe motive, recunoaşte Bălan. La cursuri nu mai veneau asistenţi, ci chiar şefi de catedră, profesori, conferenţiari. Apoi exista baza materială, pe care universitatea nu ar fi putut-o asigura niciodată. Nu vorbesc doar de cămin, ci în general de cazare, masă, posibilităţi de instruire. De exemplu, de la Televiziune veneau Tudor Vornicu, Cristian Ţopescu; la presă scrisă aveam profesori cu nume grele - reporteri de investigaţii, cum ar fi Petrică Popa. Nu predau neapărat oameni care scriau editoriale despre Ceauşescu. Aveam un studio de televiziune Sony, dotat de la un cap la altul cu pupitru, cu trei camere, cameramani, regizori. Un alt studio de radio, tot aşa, cu tehnicieni. O cameră cu maşini de scris, plus un profesor excepţional, Viorel Brezeanu, care este inventatorul metodei de dactilografiere ce-i poartă numele, «metoda oarbă» cum a fost numită."
Dintre colegii de generaţie, Sorin Ovidiu Bălan şi-i aminteşte pe Gh. Ioniţă (jurnalist de investigaţii economice la Scînteia), Mircea Gunariţiu (redactor la Agerpres), Lucian Cristea (acum directorul României libere de Dobrogea)