Când Claude Miller alege, în „Un secret” (pe ecranele româneşti, „Secret de familie”), să spună povestea lui Philippe Grimbert (din romanul cu acelaşi nume), regizorul alege, de fapt, să pledeze pentru neuitare.
Povestea începe la mijlocul anilor ’80, când François (Mathieu Amalric) este anunţat că bătrânul său tată a dispărut. Dar suntem apoi duşi înapoi în timp, mai întâi în anii ’50, când François nu era decât un copil încercând să descopere lumea. Această lume îi are în centru pe părinţii săi - Maxime, un tată retras (Patrick Bruel) şi Tania, o mamă energică (Cécile De France); numele lor de familie, Grimbert, este menit să camufleze descendenţa lor evreiască.
Cea mai bună prietenă a puştiului este Louise (Julie Depardieu), care îl va ajuta în această descoperire. Prilej cu care camera şi istorisirea face încă un salt înapoi. În anii de dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial, îl găsim pe Maxime logodit cu Hannah (Ludivine Sanier). Iniţial, viaţa îşi urmează cursul firesc - căsătorie, copil -, dar invazia naziştilor provoacă o ruptură al cărei mister încearcă să-l descopere François. Succesiv, prezent şi trecut se revelează şi se încâlcesc reciproc. În plus, emoţiile intime ale tuturor personajelor sunt suspendate în scene dinamice care compun, încet-încet, un puzzle detaliat, cu spărturi care nu vor fi umplute nicio secundă înainte de final.
Efortul filmului este de a aduce nuanţele morale şi emoţionale ale unei perioade istorice, dar şi ale unor alegeri personale. Oamenii sunt presaţi undeva în spaţiul dintre identitatea şi integritatea individuală şi identitatea şi integritatea comunităţii, dar, lucru mult mai important, această poveste ne demonstrează cum acestea sunt construite din mers - nu doar din mersul istoriei, dar şi (poate mai ales) din parcursul (alegerile) fiecăruia.
