Are un salon de tatuaje şi piercing pe o plajă din Republica Dominicană, iar de doi ani împreună cu DJ 9 a început să cutreiere lumea şi să îşi prezinte muzic, o combinaţie între mambo, reggaeton, r&b şi dance. eandro Antonie Hernandez Pablo sau Jem C este împărţit între două mari pasiuni. Este stilist, dar nu unul obişnuit, ci unul care transformă turistul, din domnul decent, într-un bărbat cu codiţe sau freză ciudată, tatuaje, piercing şi o barbă cu model. „Am văzut un prieten care făcea piercing şi tatuaje şi apoi am făcut şi eu, fără să mă înveşe parctic cineva şi fără să îl copiez pe el. Am încercat să fac tot timpul ceva deosebit, mi-am folosit imaginaţia”, a spus Leandro.
Are un salon de tatuaje pe plajă
Acum Leandro are un salon pe plajă care este asaltat de turiştii dornici de o schimbare. „ Salonul meu este unul dintre cele mai căutate, iar clienţii îl recomandă atunci când se întorc în ţara lor. Sunt mulţi turişti care nu îşi permit să îşi facă tatuaje, piercing sau cine ştie ce frizură ciudată, dar atunci când sunt în concediu, îşi permit să facă o schimbare radicală de look, să se lase pe mâna mea, să se distreze”, a povestit Leandro.
Ingeniozitatea şi talentul pe care îl are îl ajută să transforme în câteva ore un bărbat. „Pot să fac orice desen pe barba unui bărbat, orice vrea, totul este să stea 15 zile fără să se bărbirească”, a spus Leandro.
De la New York, la Slatina
O altă pasiune este muzica care acum începe să îi aducă şi bucurii. „De când mă ştiu, cânt, chiar şi când nu credeam că asta poate să fie o profesie, să îmi aducă bani. Am mai avut o formaţie, dar s-a destrămat, dar acum de când cânt împreună cu DJ9 am început să simţim, încet, încet, gustul succesului”, a săus Jem C.
Au cântat la ei în ţară, au ajuns şi în New York, iar de câteva luni sunt în Slatina, de fapt sa