Doar revenirea jucatorilor speculatori straini a umflat volumele pe piata valutara, in timp ce tranzactiile facute de firmele locale raman modeste.
Dealerii de pe piata valutara de la Bucuresti au tranzactionat putin peste 29 de miliarde de euro in luna iunie, fata de circa 24 de miliarde de euro in luna mai, aceasta fiind prima crestere dupa o serie de patru luni consecutive in care volumele scazusera.
Cresterea volumelor a fost insa determinata in principal de revenirea interesului jucatorilor straini pentru leu, in timp ce operatiunile clientilor comerciali au ramas modeste.
"In functie de categoriile de clienti, am avut comportamente extrem de diferite. Am vazut interes mai aprins din strainatate si o oarecare revenire a volumelor pe companiile mari. Pe partea de firme mici si mijlocii tranzactiile au fost mult mai mici, a fost o luna care m-a speriat", a declarat dealerul unei banci importante de pe piata.
Desi in iunie volumul operatiunilor derulate pe piata valutara interbancara a crescut cu circa 20% fata de mai, ramane considerabil mai jos fata de nivelul din vara trecuta. In iunie 2008, tranzactiile au totalizat aproape 35 de miliarde de euro.
De altfel, volumul importurilor si exporturilor continua sa scada, reflectand incetinirea intregii economii, astfel ca si volumul schimburilor valutare derulate de firme este mai mic.
In schimb, in iunie jucatorii straini au inceput din nou sa tranzactioneze leul, dupa o pauza de mai multe luni, determinata de interventiile frecvente ale BNR din iarna, care trasasera atunci un plafon pentru curs la 4,3 lei/euro. Strainii tranzactioneaza leul prin operatiuni de tip swap (o cumparare si o vanzare simultane de valuta, cu aceeasi contrapartida, in sume stabilite, dar cu date de decontare diferite), acestea fiind raportate de bancile locale ca operatiuni cu clientii.
At