Actul normativ referitor la acordarea de garanţii de stat pentru producătorii de cereale în cadrul programului "Primul Siloz" a fost aprobat ieri de Guvern. Potrivit ministrului Finanţelor, Gheorghe Pogea, principalul avantaj al acestui program este reprezentat de fiscalizarea agriculturii. Al doilea avantaj ar fi acela că intermediarii vor fi eliminaţi.
Ordonanţa de urgenţă aprobată ieri de Guvern prevede că un producător de cereale va putea depune producţia la depozite licenţiate de Ministerul Agriculturii, aceste depozite având o capacitate totală de 11 milioane de tone.
În plus, cerealele vor fi depozitate pe categorii, în funcţie de calitatea grânelor, iar producătorul va primi un certificat în care va fi menţionată cantitatea depusă. Acest certificat poate fi folosit de către producător pentru a solicita unei bănci creditul necesar continuării lucrărilor agricole, precum şi pentru a plăti furnizorii.
"Fondul de Garantare va anunţa, săptămânal, preţurile cerealelor. Încet, încet se va relansa bursa de cereale şi vom vedea cu adevărat care este preţul grâului în România. Este un prim mecanism de fiscalizare a agriculturii", a declarat ministrul Finanţelor. În ceea ce priveşte creşterea preţului la pâine, Pogea a fost rezervat în declaraţii.
În această dimineaţă, reprezentanţii Ministerului Agriculturii şi cei ai Fondului de Garantare se vor întâlni cu producătorii şi cu cele cinci bănci interesate, la sediul Ministerului de Finanţe. În termen de şapte zile, normele de aplicare ale actului normativ urmează vor fi aprobate pentru ca programul să fie aplicabil.