Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Râmnicu Vâlcea: Turiştii fug de staţiunea Călimăneşti-Căciulata

Publicat in Adevarul, joi 9 iulie 2009 ·

Majoritatea celor care vin aici sunt pensionari care au bilete la preţ redus.

Călimaneşti Căciulata este o staţiune balneoclimaterică indicată pentru tratarea mai multor afecţiuni, staţiune care din păcate, în ultimii ani şi-a pierdut din strălucirea de altă dată.

Majoritatea turiştilor pe care i-am întâlnit la Călimăneşti ne-au povestit că staţiunea nu mai este ceea ce era odinioară. „Venim aici de foarte mulţi ani, practic toate concendiile din tinereţe ni le petreceam la Călimăneşti. Acum, venim cu bilete de tratament, pentru că suntem ataşaţi de locurile aceastea… numai că staţiunea arată jalnic”, spune Dumitru Neacşu din Giurgiu. Bătrânii povestesc că din păcate, nu se ocupă nimeni de reamenajarea acestor locuri mirifice. „Am găsit totul la fel cum era şi anul trecut. Nu ne putem plânge din pricina personalului de la vile sau de la clinica unde ne facem şedinţele de tratament, sunt oameni remarcabili care muncesc în condiţii grele. Problemele sunt de organizare şi de prezentare”, adaugă şi Ioana Preda, o doamnă venită la tratament de la Bucureşti.

Staţiunea vâlceană încremenită în timp

În oraşul – staţiune Călimăneşti-Căciulata totul pare încremenit de vreme: clădirile vechi şi jupuite stau să pice, vilele, altă dată impozante, acum spoite puţin de faţadă, toate acestea creează o atmosferă de paragină. Oamenii care vin de ani de zile în staţiunea vâlceană, spun că aici s-au tratat de numeroase afecţiuni ale aparatului digestiv, renale şi ale căilor urinare, hepatobiliare, reumatism degenerativ, inflamatoriu şi subarticular, metabolice şi de nutriţie inclusiv obezitatea, neurologice şi ginecologice, ORL dermatologice, endocrine, profesionale.

„Datorită apelor miraculoase de aici, prefer să vin an de an, fără să ţin cont de condiţiile de cazare, de aspectul îmbătrânit al oraşului sau de faptul că nu s-au mai

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 11 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Mediafax acum 59 minute
Consiliul de administrație al Astronomer a acceptat demisia lui Byron și va începe căutarea unui nou CEO, potrivit declarației. În urma videoclipului viral cu Byron, au început să circule online presupuse declarații ale lui Byron în care acesta recu

Alegerile din Japonia, un test crucial pentru prim-ministrul Ishiba

Mediafax acum 46 minute
Sondajele de opinie sugerează că Partidul Liberal Democrat al lui Ishiba și partenerul de coaliție, Komeito, ar putea să nu obțină cele 50 de locuri necesare pentru a păstra controlul asupra camerei superioare a parlamentului, cu 248 de locuri, într

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 10 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 11 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 14 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 11 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 12 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

19°
dum.

19°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°