Studenţii secţiei Mecatronică de la Facultatea de Mecanică s-au întrecut în lucrări practice de licenţă. Absolvenţii din acest an au construit roboţi, sisteme cu muşchi artificiali sau mici prototipuri de roboţi din lego. Studenţii secţiei Mecatronică şi Robotică de la Facultatea de Mecanică a Universităţii Tehnice s-au întrecut şi în acest an în lucrări de practice pentru examenul de licenţă, cu atât mai mult cu cât în acest an au terminat două promoţii, cea de cinci ani şi prima promoţie pe sistemul Bologna. Printre lucrările studenţilor se numără roboţi de inspecţie şi explorare, un cap de android sau o proteză acţionată de doi muşchi artificiali.
Roboţi cu programare
Claudiu Cirega este absvolvent al promoţiei de cinci ani, iar pentru lucrarea sa de licenţă, a scris partea de program al unul hexapod, un robot de inspecţie şi explorare. „Roboţii au nevoie de un program după care să ruleze, altfel nu fac nimic”, spune Claudiu, care s-a înscris ieri la master la aceeaşi facultate. „Îmi place ceea ce facem aici şi vreau să continuu”, spune Claudiu.
Radu Donca este doctorand al Facultăţii de Mecanică şi se ocupă de prototipare rapidă cu mini-roboţi din lego, unde şi-au făcut lucrarea de licenţă mai mulţi studenţi. „Au realizat mai multe proiecte printre care o platformă unidirecţională sau un robot cu suspensii active, o simulare a unui gripper”, spune Radu Donca.
Licenţă în Italia
O altă lucrare interesantă este un cap de android. Potrivit lui Ciprian Lăpuşan, asistent drd. Ing. la catedra de Mecanisme, Mecanică Fină şi Mecatronică, acesta este un prim pas spre partea de roboţi humanoizi şi îşi mişcă ochii şi deschide gura. O altă lucrare, pe partea de biomedical, este o proteză prin care se acţionează muşchi artificiali. „Se poate folosi pentru exerciţii de recuperare şi totul este coordonat de calculator”,