Cine a trait intr-un sistem totalitar are un avantaj asupra oamenilor obisnuiti: poseda instinctiv tehnici de fofilare ideologica, de evitare a capcanelor discursului oficial si stie sa foloseasca o serie de complicate coduri de comunicare prin care poate transmite mesaje ce nu au, aparent, nimic de-a face cu continutul efectiv al comunicarii. "soparle", cum se spunea la noi, desi conotatia conspirativa a acestui termen e pierduta astazi pentru cei care au mai putin de 30 de ani. Un scriitor roman, Sorin Alexandrescu, a gasit chiar o formula foarte potrivita pentru a califica o asemenea cultura in care textele publicate capata o valoare suplimentara datorita felului in care reusesc sa-si strecoare mesajul prin faliile cenzurii: "cultura interstitiului". O asemenea grila ofera tehnici extrem de eficace pentru analizarea unei situatii complexe cum este, de pilda, cea din Iran.
Un exemplu: un filosof iranian a publicat recent, la Teheran, o traducere persana a celebrei "Asa grait-a Zarathustra" a lui Nietzsche. Descoperind cartea si fiind vorbitor de persana, m-am repezit asupra ei pentru a vedea (credeam ca stiu raspunsul dinainte) cum a fost hacuita si cenzurata. Desigur, nu ma asteptam ca discursul despre Supraom sa fi fost cenzurat, intrucat iranienii au – si au avut intotdeauna – un complex de superioritate fata de toti turcofonii si arabofonii vecini, asa incat glorificarea Supraomului nu contine nimic care sa contravina ideologiei oficiale. Nu, ma gandeam la tulburatoarea fraza "Dumnezeu a murit", prin care Zarathustra cauta sa-si transmita extazul ateu de om responsabil de propriul sau destin si neincarcat de nici o ideologie. Cum sa publici in Iranul teocratic, condus de mollahi fanatizati, fraza "Dumnezeu a murit"?
Pana si pornografia ar fi mai acceptabila decat o asemenea blasfemie. si, desigur, ma gandeam deja ca reprezinta o a
