- Comentariu - nr. 332 / 9 Iulie, 2009 Un asemenea titlu provocator, stimati cititori, ce surprinde raportul dintre religie si politica, biserica si stat, din pacate nu intotdeauna linear, ci, dimpotriva, destul de convulsionat, este motivat si legitimat, totodata, de actuala "recadere in religie", ce contrazice pretinsa "simfonie a doctrinelor" acestor fenomene sociale si culturale. Recadere sau chiar decadere, favorizata si sustinuta de actualul poces al globalizarii si secularizarii, ce confera religiei si credintei religioase un caracter tot mai imanent in raport cu caracterul exclusivist al emergentei de factura transcendenta. La aceste argumente, ce sustin un asemenea demers analitic, vom adauga si caderea in derizoriu a Bisericii Ortodoxe Romane, prin coabitarea fatisa si tendentioasa a reprezentantilor puterii religioase cu cei ai puterii politice, printr-o asemenea simbioza ce configureaza anumite modele si paradigme ce surprind aceste raporturi exprimate matematic printr-o ecuatie cu mai multe necunoscute. Pentru cititorii mai putin familiarizati cu acest limbaj conceptualizat, la care recurgem pentru a putea surprinde raporturi dintre politica si religie, cum sunt cele de transcendenta si imanenta, concepte asimetrice sub raport ontologic si axiologic (aceasta lume reprezentand valoarea suprema spre care tindem prin intermediul credintei si socializarii religioase), vom preciza ca prin transcendenta este desemnata lumea virtuala, "de dincolo", ca lume imperceptibila pe cale senzorila si rationala, acea lume a sacrului si sacralitatii, la care ajungem doar pe calea revelatiei si credintei, ca forma superioara a cunoasterii, emergenta religiei si credintelor religioase, iar prin imanenta, lumea reala, fenomenologia acestei realitati ontice, sau lumea profanului, dar care se poate constitui intr-un factor etiologic al mentinerii religiei si religiozitatii.