Grădina publică din poemele lui George Bacovia a rămas doar un mic parc, copleşit de uriaşa catedrală ortodoxă care se construieşte în imediata vecinătate. Culoarea plumburie a târgului de la începutul anilor 1900 a fost înlocuită cu cenuşiul blocurilor comuniste. În parcul central, pacienţii de la spitalul judeţean se plimbă în pijamale, sub croncănitul asurzitor al ciorilor. "Vrând-nevrând, Bacăul rămâne oraşul lui Bacovia", spune profesorul Constantin Călin. Cine îl caută pe Bacovia în oraşul său îl poate găsi pe strada pe care a locuit, în curtea casei memoriale, sau în centrul oraşului, acolo unde se află statuia poetului - un Bacovia realizat de sculptorul Constantin Popovici pentru aniversarea din 1971, slab, stingher, încovoiat. În oraşul de pe Bistriţa circulă şi o legendă despre statuie: se spune că la inaugurare soţia poetului, Aghata Grigorescu Bacovia, a avut o criză de nervi în momentul în care a fost dezvelită statuia. Spunea că aceasta nu îi seamănă poetului. Poate nu îi semăna soţului George Bacovia, dar poetul se identificase cu opera sa, era deja o apariţie de plumb, care ţinea pe umeri amurgul violet al oraşului de provincie. Ca şi azi.

TÂRG DE PROVINCIE CU LOCUINŢE INSALUBRE

"Dacă vrei să cunoşti bine un poet - spunea Goethe - mergi în ţara lui", parafrazează profesorul Constantin Călin în primul volum al cărţii sale, "Dosarul Bacovia". Dar "ţara" lui Bacovia nu mai este. George Bacovia a scris despre un târg de provincie în care toamna părea a fi singurul anotimp în care uliţele erau desfundate şi mizere şi în care Bistriţa curgea neîngrădită, inundând periodic oraşul.

"Pe la 1880, urbea se întindea pe o suprafaţă apreciabilă: peste 700 de hectare. Cu excepţia uliţei negustorilor şi a proximităţii acesteia, casele şi bordeiele, în număr de circa 2.000, erau înecate de arbori, separate de grădini şi de mari teren