Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministerul Propagandei

Publicat in Observator Cultural, joi 9 iulie 2009 ·

Vizita mult aşteptată şi îndelung pregătită a preşedintelui american Barack Obama în Rusia, Italia şi Ghana se intersectează în zona de interes public românesc, cu mult mediatizata afacere Monica Iacob-Ridzi, care a devenit capul de afiş al mass-mediei autohtone, dar şi o prioritate pe agenda politică a partidelor ce alcătuiesc arcul guvernamental. Ciorovăiala internă din coaliţia de guvernare este asezonată cu intervenţiile intempestive ale şefului statului, care taie repede nodul gordian fără discuţii parlamentate sau analize argumentate la rece. La toate acestea se adaugă ancheta Comisiei Parlamentare, activitatea DNA-ului sesizat să ancheteze cazul şi contrele schimbate între liderii politici de toate culorile. O mare trăncăneală pe marginea cheltuirii unor sume mari de bani de către Ministerul Turismului şi Sportului capătă pe zi ce trece dimensiuni de tragedie greacă. E vinovată sau nu doamna ministru? Cine şi ce se urmăreşte prin devoalarea unor matrapazlîcuri, care, între noi fie vorba, nu sînt nici primele, nici singurele, în peisajul nostru politic. Iritarea şefului statului ni se pare inadecvată. Adevărul sau dreptatea sînt mediate de jocul dintre „ai noştri“ şi „ai lor“. Restul nu mai contează. În acelaşi context geostrategic local putem evalua şi prestaţiile, pe bani mulţi, ale Ministerului Turismului şi, cu titlu personal, dar cu sprijin PD-L făţiş, ale Elenei Băsescu. Alţi bani, altă distracţie. Ce se conturează la o minimă analiză şi rapidă apreciere? Că pe fondul strîngerii curelei şi al economiilor severe preconizate, atît de Guvern cît şi de preşedinţie din motive de criză, cîteva ministere şi personaje politice sînt aglutinate într-un fel de holding-consorţiu cu regim aparte. Un fel de Minister al Propagandei – nenumit astfel, dar funcţionînd în regim similar – s-a constituit în jurul celor două doamne ministru şi al unei europarlamentare,

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Adrian Câciu, despre vila din Aviatorilor: Nu înţeleg de ce domnul Ciucă fuge de asumare, de a spune pentru cine era acea reşedinţă / Ciucă e cu Iohannis, e sluga lui. El a fost promovat în toate funcţiile publice de către Iohannis

News.ro acum o ora
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu (PSD), a declarat, duminică seară, că a semnat HG referitoare la vila din Aviatorilor pe vremea cînd era ministru de Finanţe pentru că aşa prevede legea, fiind vorba despre o preluate în

Donald Trump a vorbit cu Vladimir Putin şi i-a spus liderului de la Kremlin să nu provoace o escaladare în Ucraina

Libertatea acum 47 minute
Preşedintele reales al SUA, Donald Trump, a vorbit joi cu liderul rus Vladimir Putin și i-a transmis să nu escaladeze războiul de agresiune pe care îl poartă împotriva Ucrainei, relatează The Washington Post, care citează persoane care au informaţii

Emmanuel Macron va asista joi la meciul Franţa-Israel

News.ro acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron va susţine joi echipa Franţei la meciul împotriva Israelului. Partida din Liga Naţiunilor se anunţă a fi una cu grad ridicat de risc din cauza atmosferei tensionate după violenţele din Amsterdam din această săptă

Transalpina se închide. Autoritățile verifică dacă mai e cineva pe drum. Când se reia circulația

Ziare.com acum 3 ore
Circulaţia rutieră se închide pe DN 67 C, pe Transalpina, între Rânca, judeţul Gorj şi Curpăt, judeţul Alba, din cauza vremii nefavorabile. Luni, reprezentanţii DRDP Craiova vor verifica dacă mai sunt persoane pe acest sector de drum şi vor monta se

Marius Tucă Show începe luni, 11 noiembrie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Dan Diaconescu

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este Dan Diaconescu, jurnalist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Pe repede înainte. SUA vor cheltui cei şase miliarde de dolari destinaţi Ucrainei înainte de venirea lui Trump la putere

Adevarul acum o ora
Statele Unite vor cheltui restul de şase miliarde de dolari destinate Ucrainei înainte ca Donald Trump să îşi preia mandatul, a declarat duminică consilierul pentru securitate naţională Jake Sullivan, avertizând împotriva riscurilor de încetare a sp

Străzi din Constanţa, inundate în urma unei ploi torenţiale

News.ro acum 3 ore
Mai multe străzi din Constanţa au fost inundate, duminică seară, în urma unei ploi torenţiale. De asemenea, o linie de autobuz a fost deviată din cauza acumulărilor mari de apă.

La Liga: Mallorca – Atletico Madrid 0-1

News.ro acum 2 ore
Echipa spaniolă Atletico Madrid s-a impus duminică, în deplasare, scor 1-0, cu Mallorca, în etapa a 13-a din La Liga. După o primă repriză care s-a încheiat cu scor alb, madrilenii au deschis scorul în urma unui contraatac. Giuliano Simeone a pasat

Via Transilvanica, un proiect major de dezvoltare comunitară pe care Marcel Ciolacu îl propune drept model de proiect social de succes

Ziua News acum 42 minute
Dezvoltarea satului românesc, o prioritate pentru PSD, este susținută nu doar prin investiții fără precedent în agricultură, ci țintesc și dezvoltarea așezărilor rurale prin promovarea patrimoniului natural, arhitectura și tradițiile. O demonstrează

Cuba a fost lovită de două cutremure puternice la interval de o oră, în mijlocul unei crize severe

Ziare.com acum o ora
Cuba a fost zguduită duminică de două cutremure majore, la doar o săptămână după ce a fost lovită de un uragan care a agravat criza de electricitate și penuria de alimente cu care se confruntă țara. Potrivit Institutului Geofizic American (USGS), pr

Vremea

București
acum

dum.

4°/7°
lun.

5°/9°
mar.

6°/8°
mie.

6°/10°
Iasi
acum

dum.

5°/10°
lun.

2°/10°
mar.

4°/9°
mie.

5°/6°
Constanta
acum

dum.

5°/13°
lun.

7°/12°
mar.

8°/12°
mie.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

-2°
dum.

-2°/8°
lun.

-1°/9°
mar.

3°/9°
mie.

2°/8°
Timisoara
acum

dum.

2°/11°
lun.

1°/10°
mar.

4°/9°
mie.

2°/11°