Şumudică: „Suntem în urmă cu pregătirea faţă de celelalte echipe din seria noastră şi trebuie să ne grăbim" Farul a disputat, ieri dimineaţă, primul meci de pregătire sub comanda noului antrenor, Marius Şumudică. „Rechinii" au jucat împotriva echipei a doua a clubului şi s-au impus cu scorul de 3-1, prin golurile lui Chico, Pătraşcu şi Nanu.
După ce au început pregătirile pentru viitorul sezon din liga secundă, formaţia constănţeană a început şi seria de partide amicale, în urma cărora noul tehnician al Farului se va lămuri asupra lotului cu care va aborda viitoarea ediţie de campionat. Astfel, prima dispută s-a desfăşurat în familie, prima echipă întâlnind Farul II, prilej pentru tehnicianul echipei de pe litoral să vadă la lucru şi tinerii jucători ai echipei a doua. Nigerianul Uche a deschis scorul, în minutul 32, pentru echipa care evoluează în Liga a III-a, Chico, Pătraşcu şi Nanu aducând victoria echipei mari în partea secundă. Tehnicianul „rechinilor" a folosit în acest meci câte o echipă pe repriză. Acesta a început cu următorul 11: Vlas - Măţel, Pahor, Rastovac, Paşcovici, Soare, Larie, Rusmir, Daniel Florea, Moldovan şi Gosic. În a doua parte au jucat: Curcă - Păcuraru, Şchiopu, Barbu, Badea, Pantelie, Ben Teekloh, Pătraşcu, Cristocea, Chico şi Nanu. De cealaltă parte au jucat Dobre, Tudorache, Buzea, Bubuleandră, Ţarălungă, Mansur, Călin, Henry, Otvoş, Ştefan Sandu, Uche, Neagu, Isleam, Coteanu, Gospodin, Armando Mihai, Lăzărescu, Evdochim, Durbac, Ştefănescu, Iovănescu, Fatai, Nane, Niţulescu, Leonte, Ion Sandu, Cataros, Dragomir, Forminte şi Angelis. „Suntem în urmă cu pregătirea faţă de celelalte echipe din seria noastră şi trebuie să ne grăbim un pic. Am nevoie de aceste două jocuri pentru a-mi da seama de potenţialul jucătorilor la ora actuală şi de calităţile lor", a declarat noul tehnician al echipei de la malul mării. Sâmbătă, de la or