Anul acesta cred ca e a treia oara cand se serbeaza Ziua gunoierilor. De fiecare data, un individ soios si mirositor, incins cu un sort mare, imi bate la usa si ma informeaza ca „Azi e ziua gunoierilor, sefu’. Am luat si noi gunoiu’. Hai, dati-ne si noua un ban”.
„Dvs sunteti angajati ai primariei. De ce veniti sa cereti bani de la mine?”, intreb io. „Haideti, sefu’, dati-ne un ban, un leu, acolo, sa va dea Dzeu sanatate. Toti vecinii au dat”. Impinge spre mine un teanc de bancnote prin care ar trebui sa ma convinga ca tocmai la mine a ajuns cheta (locuiesc la parter, chiar la intrarea in bloc) si, iata, eu sunt lipsit de spirit civic. „Bine, bine”, insist io, „dar a mai fost de vreo doua ori ziua gunoierilor anul asta si e abia iulie”. „Stiu, sefu’, stiu, dati-ne si noua un leu. Sa va dea Dzeu sanatate, sefu’”.
E un fel de mers cu colindul al gunoierilor, insa in loc de urari auzi ordine rastite sau milogeala. Cand au incercat prima data smenul, anul trecut, gunoierii (sau ce-or fi fost) s-au infipt cu maxim de tupeu in usa mea: „E ziua gunoierilor, dati-ne 130 de mii”. Nu tu „va rugam”, nu tu nimic. Hoo-pa! De ce 130? Si de ce sa dau? „Toti vecinii din bloc au dat si dvs nu dati?”.
Citeste restul materialului si comenteaza pe Blog de jurnalist cultural. Anul acesta cred ca e a treia oara cand se serbeaza Ziua gunoierilor. De fiecare data, un individ soios si mirositor, incins cu un sort mare, imi bate la usa si ma informeaza ca „Azi e ziua gunoierilor, sefu’. Am luat si noi gunoiu’. Hai, dati-ne si noua un ban”.
„Dvs sunteti angajati ai primariei. De ce veniti sa cereti bani de la mine?”, intreb io. „Haideti, sefu’, dati-ne un ban, un leu, acolo, sa va dea Dzeu sanatate. Toti vecinii au dat”. Impinge spre mine un teanc de bancnote prin care ar trebui sa ma convinga ca tocmai la mine a ajuns cheta (locuiesc la parter, chiar la intrare
