inerii cu idei pot obţine finanţare de la Ministerul Tineretului şi Sportului (MTS) în cadrul Concursului Local de Proiecte de Tineret. Competiţia este organizată de Direcţia Judeţeană pentru Tineret (DJT) Braşov şi se va desfăşura în perioada 12-13 august 2009. Concursul Local de Proiecte de Tineret este un proiect mai vechi al fostei Autorităţi Naţionale pentru Tineret (acum asimilată în cadrul Ministerului Tineretului şi Sportului) şi se adresează tuturor reprezentanţilor mediului asociativ cu proiecte care să implice sau care să fie destinate tinerilor. Iniţiativele tinerilor trebuie întocmite în baza metodologiei de finanţare a MTS, iar data limită de înscriere este 11 august orele 16.00, la sediul DJT Braşov (str. Barbu Lăutaru nr. 8). Cei care au nevoie de mai multe informaţii sau de consultanţă se pot adresa consilierilor de tineret ai Centrului de Tineret Braşov, din str. Suişului Castelului. Metodologia MTS şi cererea de finanţare necesare pentru aplicaţie sunt disponibile pe blogul Centrului de Tineret - http: // bratin. ablog. ro şi pe site-ul ministerului - www. mts. gov. ro, la secţiunea „Programe pentru Tineret". Perioada de desfăşurare a proiectelor va fi între 1 septembrie - 10 decembrie 2009.
Teme de proiect eligibile
- promovarea instruirii antreprenoriale;
- stimularea creativităţii tinerilor;
- sensibilizarea şi implicarea instituţiilor publice în problematica specifică tinerei generaţii;
- sprijinirea de acţiuni specifice de voluntariat;
- dezvoltarea şi diversificarea acţiunilor privind implicarea tinerilor în viaţa comunităţii;
- facilitarea accesului la actul de cultură şi creşterea consumului cultural la tineri;
- sprijinirea şi stimularea creativităţii culturale;
- dezvoltarea şi diversificarea ofertei educaţionale nonformale pentru tineri;
- facilitarea mobilităţii tineri