Bineînţeles, ţi-ai amintit că astea sînt cuvintele lui Nikolka Turbin, personajul lui Bulgakov din Garda albă. Şi bănuiesc că citeşti aceste rînduri cu exasperarea celui care aşteaptă de ceva epistole ca eu să fac primul pas înspre romanul sud-american. Sînt nevoit să te dezamăgesc, din nou: schimbul acesta de „idei“ a pornit de la bun început sub semnul arbitrarului şi teamă mi-e că eu sînt principalul vinovat. N-am putut niciodată să lucrez la comandă, ideea că un lucru trebuie făcut m-a inhibat, chit că acel lucru mi-era foarte drag. Dacă-ţi aminteşti tu primele noastre dialoguri, ne întrebam, să tot fie doi ani de atunci, de ce Nabokov n-a fost interesat de Bulgakov şi dacă nu cumva e posibil ca Nabokov să nu-l fi citit niciodată pe acesta din urmă. Un calcul destul de simplu ne făcea atunci să tragem concluzia că, într-adevăr, Nabokov avea puţine şanse de a intra în contact cu opera lui Bulgakov. Mai analizam noi, cu oarece amuzament, aversiunea lui Nabokov faţă de Dostoievski. Recitind de curînd Garda albă, de data asta, cu ochii redactorului de carte, am descoperit cu încîntare aceeaşi aversiune, ascunsă sub cea ficţională, a personajului Nikolka: încă un detaliu care ne întăreşte credinţa în triada Gogol-Bulgakov-Nabokov. Schimbare de macaz: Alexei Ivanovici. Vocea pe care o foloseşte Dostoievski pentru a exorciza demonul ruletei. Împrejurările în care a scris acest microroman sînt cel puţin amuzante, dacă nu chiar tragice (aici se clatină puţin eşafodajul superficial pe care l-am construit, la baza căruia nu stă altceva decît opoziţia Dostoievski-Bulgakov/Nabokov): F.M. tocmai se ruinase complet în urma ruletei, la Baden-Baden (devenit, în roman, oraşul Ruletenburg). Ştim că avea obiceiul de a lua în avans banii de la edituri, după care îi cheltuia, urmînd să înceapă a scrie pe ultima sută de metri (trebuie citat aici chiar scriitorul: „Vreau să fac u