Generaţia noilor absolvenţi ai facultăţilor de istorie evită, în general, specializarea în studii medievale dintr-un motiv destul de simplu de înţeles. Este mereu mai uşor să parcurgi presa contemporană şi sintezele recente, fie şi în limbi de circulaţie, decît să sondezi evenimentele de acum şapte-opt secole, mai cu seamă că, pînă să o poţi face, ai de învăţat cîteva limbi străine în formele lor arhaice, e nevoie să deprinzi descifrarea documentelor şi trebuie să alergi după ediţii erudite, rarisime şi adeseori insuficient de ştiinţific întocmite, luptînd, pe deasupra, şi cu nedumerirea celor din jur, chinuiţi de întrebarea insolubilă: „La ce bun să studiezi Evul mediu?“... De aceea, atunci cînd se întîmplă ca un tînăr să depăşească toate aceste obstacole, pasionîndu-se de descifrarea unor timpuri aproape părelnice, lacunar documentate, dar fascinante, cum sînt cele ale Evului de mijloc, el merită întreaga atenţie. Un asemenea soi de cercetător se anunţă a fi Cosmin Popa-Gorjanu, intrat nu cu mult timp în urmă în viaţa universitară din Alba Iulia şi orientat către studiul gradului de educare a aristocraţiei din Regatul Maghiar în secolele al XIII-lea şi al XIV-lea. Tema este pasionantă, fiindcă poate aduce argumentele care deocamdată ne lipsesc, referitoare la nivelul dezbaterilor politice şi spirituale din mediile aristocraţiei din Ungaria – deci şi cu referire la nobilimea de origine românească din acest stat medieval –, punînd la dispoziţia celui interesat date despre felul cum se recurgea la scris, în acele vremuri, printre mai marii sistemului statal condus de Arpadieni şi de Angevini (adică de dinastia coborîtoare din Arpad şi de dinastia de Anjou). Într-un studiu din 2004, referitor la „Scrisorile private şi răspîndirea ştiinţei de carte în mediul nobilimii din Ungaria (secolele XIV-XV)“, apărut în Annales Universitatis Apulensis, seria „Historica“,