Traficul pe centura Aradului, parte a DN7, a fost blocat în această dimineaţă, din cauza unui TIR care a lovit trenul accelerat care circula pe ruta Baia Mare - Timişoara. Camionul transporta frigidere de la Piteşti în Germania, iar poliţiştii spun că şoferul nu a respectat semnalele luminoase şi acustice de la trecerea cu calea ferată.
„Din primele cercetări se pare că şoferul ar fi forţat trecerea peste calea ferată. Deşi mecanicul locomotivei a frânat, remorca TIR-ul a fost lovită de tren”, spune Camelia Tuduce, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie.
Şoferul TIR-ului, care a scăpat fără nici o zgârietură, spune că a trecut pe verde, dar că a avut în faţa mai multe alte TIR-uri şi nu a văzut schimbarea semnalizaării la barieră, şi că a rămas blocat pe linia de tren.
Mecanicul de locomotivă a frânat puternic pentru a nu intra cu toată viteza în TIR. Camionul a fost avariat în partea din spate. Călătorii din tren au fost mutaţi într-un alt vagon, care a fost lipit de o locomotivă ce i-a transportat spre destinaţie.
Traficul pe centura Aradului a fost blocat aproape două ore, fiind deviat prin Arad, iar TIR-urile care mergeau spre Ungaria prin Nădlac au fost deviate spre Vărşand, pe DN 79.
Un TIR a luat foc pe DN69
Azi noapte în judeţul Arad a mai avut loc un incident în care a fost implicat tot un TIR. Un camion care circula, fără încărcătură, pe ruta Bucureşti-Oradea, a luat foc la intrarea în localitatea Vinga, pe DN69. Pompierii spun că TIR-ul a făcut pană, iar saboţii s-au încins şi au aprins camionul. Au ars cabina şi jumătate din remorcă, dar şoferul a scăpat fără a fi rănit. Pompierii au reuşit, în fnal să stingă focul. Traficul pe DN69, Arad-Timişoara a fost blocat în zona localităţii Vinga o oră.