Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Samfest aduce nume mari la Satu Mare

Publicat in Adevarul, vineri 10 iulie 2009 ·

15 trupe vor concerta, astăzi şi mâine, pentru fanii lor. Pe scena amenajată în fostul ştrand cu intrare din strada 9 mai debutează concertele celei de-a cincea ediţii a festivalului de rock Samfest. Cea de-a cincea ediţe a festivalului Samfest Rock debutează astăzi, începând cu ora 17.00.

În cele două zile ale deja tradiţionalului festival de rock, ce va avea loc în incinta ştrandului municipal, cu intrare din strada 9 mai, vor concerta nu mai puţin de 15 trupe din ţară şi străinătate. Printre cele mai mari nume din rock-ul internaţional ce vor concerta anul acesta la Samfest se numără trupa sudeză Evergrey şi trupa Aghatodaimon din Germania. „Bugetul de anul acesta, circa 150.000 de lei, este aproape la jumătate faţă de anul trecut. La ediţia de anul trecut i-am adus pe cei de la Lake of Tears şi Crematory. Chiar şi aşa, trupele de anul acesta vor aduce cu siguranţă rockeri din toată Transilvania şi din Ungaria”, afirmă Gheorghe Molnar, directorul Casei de Cultură „G.M. Zamfirescu”, organizator al evenimentului. Un bilet costă 35 de lei pentru o zi, respectiv 50 de lei pentru două zile. Faţă de anul trecut, când camparea se taxa, anul acesta rockerii veniţi din alte oraşe pot campa gratuit în perimetrul ştrandului.

Evergrey şi Graveworm, azi la Samfest

Concertele de astăzi încep cu trupa careiană Deity, cu doi dintre membri trupei Psycho Symphony, chitaristul, respectiv basistul trupei. În concertele Deity, rockerii pot auzi coveruri Iron Maiden, Megadeth sau Carcass şi Death. Ramm-Brandt, o trupă din secuime, promite să uimească audienţa cu coveruri Rammstein.

În vogă printre amatorii genului din întreaga ţară, Implant pentru Refuz şi Truda vor încinge atmosfera pentru sutele de rockeri aşteptaţi în aceste două zile la ştrand. Tot astăzi vor urca pe scana Samfestului trupe mult aşteptate de fanii genului, rockeri autohto

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 2 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, în Capitală

Ziarul Financiar acum o ora
Vremea va fi călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, la începutul săptămânii viitoare, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în prognoza specială pentru municipiul Bucureşti. Începând de duminică, ora 12:00, până

Mesajul premierului Ilie Bolojan, cu ocazia Zilei Aviației Române și a Forțelor Aeriene

Ziua Constanta acum o ora
Premierul Ilie Bolojan a susținut un discurs, duminică, 20 iulie 2025, în cadrul ceremoniei organizată cu ocazia Zilei Aviației Române și a Forțelor Aeriene. „Suntem parte a Alianței Nord-Atlantice, iar acest lucru este o garanție și o responsabilit

Rusia anunţă că a doborât peste noapte 142 de drone ucrainene, inclusiv 27 deasupra regiunii Moscova

News.ro acum 40 minute
Ministerul rus al Apărării şi primarul Moscovei au anunţat că 142 de drone ucrainene au fost doborâte în noaptea de sâmbătă spre duminică, dintre care 27 deasupra regiunii capitalei, relatează Reuters. Dronele ar fi fost interceptate deasupra mai mu

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum o ora
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

Două cutremure în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanșează avertizare de tsunami

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure cu magnitudinea de 6,7 şi 7,4 s-au produs duminică în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanşând o avertizare de tsunami, potrivit USGS (USGS), informează AFP, trans

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum o ora
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Oleksandr Usyk, KO devastator în lupta anului. Ucraineanul e campion mondial absolut la categoria grea

Adevarul acum 2 ore
La 38 de ani, Oleksandr Usyk a mai scris o pagină în istoria boxului profesionist. Pe stadionul Wembley, în fața a 90.000 de spectatori, ucraineanul l-a învins prin KO în repriza a 5-a pe reprezentantul gazdelor, Daniel Dubois, și a redevenit campio

Obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Ilie. Ce nu ai voie să faci azi, 20 iulie, sub nicio formă

Cancan acum 2 ore
Sfântul Ilie este sărbătorit, în fiecare an, pe data de 20 iulie în fiecare an. El este celebrat ca fiind un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme secetoasă. Sfântul și marele proroc Ilie, a primit de la Dumnezeu darul de a deschide și

WhatsApp pregătește o nouă funcție de inteligență artificială

HotNews acum 4 ore
Cea mai populară aplicaţie de comunicare din lume testează o funcţie care va rezuma mesajele necitite din mai multe conversaţii într-o singură operaţiune, scrie News.ro. După ce, în urmă cu o lună, a introdus funcţia Message Summaries, care rezumă m

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

27°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

31°
dum.

19°/31°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

29°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°