Vă mai aduceţi vreodată aminte cînd aţi auzit prima oară cutare cuvînt, cînd v-aţi izbit mai întîi de cutare noţiune? Mi se întîmplă uneori, în străfulgerări capricioase ale memoriei, să retrăiesc cu precizie cîte un asemenea moment şi să mă întreb, dacă hazardul decidea altminteri, cînd şi cum aş fi descoperit acel termen şi ce alt halo subiectiv l-ar fi însoţit.
Un profesor de liceu din Piatra Neamţ (îi regăsesc numele - dl Dănciloiu - în jurnalul meu din 1940) i-a spus în clasă unui elev: "Eu sînt psiholog. îmi dau seama că te crezi persecutat. în realitate..." etc. Episodul i-a fost relatat mamei mele de către un alt elev, Sergiu C., pe care îl medita la franceză, iar eu, întîmplător, mă aflam de faţă. Pe loc, cuvîntul "psiholog" a căpătat pentru mine o aură fabuloasă. Există, va să zică, oameni care pot ghici gîndurile altora! I-am năucit, pe mama şi pe Sergiu, cu un şuvoi de întrebări: cum izbutesc psihologii una ca asta? Ce este psihologia? Cum devine cineva psiholog? ş. a. m. d. Bănuiam că psihologii ar dispune de o maşină de citit gîndurile (naivitatea celor şapte ani ai mei "concura" cu romanul lui André Maurois), că posedă forţe supranaturale, că... Aşa a pătruns în mintea mea cuvîntul "psiholog", şi mare mi-a fost mai tîrziu dezamăgirea cînd m-am dumerit cum stau lucrurile în realitate: că psihologia se ocupă de senzaţii şi percepţii, de atenţie, memorie, imaginaţie, de gîndire, limbaj, voinţă, temperament, caracter - iar în stabilirea raporturilor dintre cauză şi efect se află pe unul din ultimele locuri, la întrecere cu meteorologia şi cu istoria literară. Despre citirea gîndurilor, nici pomeneală! Dar năzărelile copilului, mă întreb acum, nu răspundeau totuşi unei anume virtualităţi? în partea noastră de lume, disimularea e practicată sumar şi simplist, aşa încît a-i ghici cuiva gîndurile nu e deloc o treabă dificilă. Privindu-i, b
