M.D. îmi scrie că a văzut la Praga mulţi beţivi trântiţi pe străzi, ceea ce n-a văzut la Sankt Petersburg. Nu-şi explică. Cred că-i fiindcă Praga e un oraş mai occidental. E reversul libertăţii. Nu eşti ţinut din scurt, dar eşti lăsat să mori.

Cu totul altfel stau lucrurile la noi. În părculeţul dintre Vasile Lascăr, Viitorului şi Luca Stroici, unde nu s-au văzut vreodată copii, cloşarzilor, care se adună acolo ciopor, li s-a făcut cadou de către primărie un tobogan.

Maxone e un patriot bigam. Suferă şi când ratează Mutu şi când îşi pierde tricoul galben un luxemburghez. Mai nou, suferă când ia bătaie echipa din Lyon. Ecumenism al suferinţei. Cetăţean comunitar nu pe cale administrativă; prin destin.

Azi-noapte, neputând să adorm, m-am gândit la oamenii mei de la Bordeaux. Cum vor fi arătând după cincisprezece ani ? Dacă mai arată cumva...

Îmi închipui scena în care toţi informatorii ar fi convocaţi la un simpozion, un cocktail, o aniversare a Instituţiei, ceva... Ce de plăcute surprize pe ei când s-ar vedea!

La capătul unei zile pline, ce am de spus ? Nimic. Cum se face ? Se face că, vorba lui Rimbaud, nu gândesc: sunt gândit. De la o vreme, ceea ce mă gândeşte, acea impersonalitate, nu-mi comunică mai nimic.

Ştiinţa de a trăi ne lipseşte, la fel ca antedecembrista, total. Tot ce avem, casă moştenită, pensie, indemnizaţie, ni s-a dat. Inclusiv pensia, fiindcă din contribuţiile noastre praful s-a ales.

După caniculă, ploaie înşelătoare: mare gălăgie celestă; stropi, numai atâţia cât să se încingă asfaltul şi să degaje aburi calzi.

În scrisul de inspiraţie, nu e bine să lucrezi la normă, oricât de mică (13 rânduri) ar fi ea. Diavolul din tine îţi spune de la o vreme ce-i cu chestia asta?, te-ai angajat cu ziua ? şi în curând dă ordinul: destul!

@