Florin Micliuc este singurul medic naturist din Oradea, cu studii de specialitate. El își ajută pacienții să se vindece utilizând remedii naturiste, mai ieftine și fără efecte secundare.
Doctorul Micliuc și-a început cariera pe drumul classic al medicinii tradiționale. După absolvirea facultății, a urmat stagiatura la Sfântu Gheorghe și s-a specializat în chirurgie. Viața i s-a schimbat după ce s-a îndrăgostit de o nemțoaică, în plin comunism.
„Plecarea mea în Germania a fost o minune. Atunci am văzut mâna lui Dumnezeu”, spune el. După patru ani în care a încercat tot ce a știut pentru a obține pașaport și viză pentru a pleca în Germania, totul s-a rezolvat în două săptămâni în decembrie ‘89. „Am plecat din țară în 22 decembrie, cu ultimul avion care a decolat de pe Otopeni. În 23 când am ajuns în Hamburg, la București era măcel”, își amintește el. A simțit că a ajuns în rai, mai ales după ce a văzut jurnalelelde știri. „De atunci sunt convins că Dumnezeu poate tot, dar eu trebuie să am răbdare”, spune el ferm.
Viața în Germania
Pentru a se adapta la noua țară, a început cursuri de limbă germană de specialitate. S-a angajat la un spital, dimineața pe post de medic, noaptea ca asistent pentru a face bani în plus și pentru a-și întreține familia și plăti cursurile. „Am lucrat atât de mult încât m-am trezit declarat inapt de muncă un an și jumătate”, povestește el. În perioada de recuperare de un an și jumătate a descoperit medicina naturistă. „Eu și familia am fost primii pe care am încercat tratamentele naturiste și un mod de viață sănătos. La început a fost mai greu, dar treptat am văzut că dă roade și merită”, povestește el. A urmat cursuri de specialitate și a vizitat clinici de profil în Germania, Norvegia, Elveția și România, a descoperit lucruri uimitoare și a părăsit medicina alopată în favoarea celei naturiste, care este