Cu prilejul Centenarului naşterii lui Ovidiu Papadima, un eminent discipol al său, istoricul literar I. Oprişan, a readus în circulaţie trei din fundamentalele lucrări ale marelui nostru cărturar, însoţindu-le de substanţiale prefeţe, la Editura Saeculum I.O. Prima este o extrem de interesantă sinteză analitică şi comparată privitoare la Anton Pann, "Cântecele de lume" şi folclorul Bucureştilor. Pornind de la fermecătoarea Povestea vorbei, subintitulată De la lume adunate şi iarăşi la lume date, Ovidiu Papadima argumenta că Anton Pann a fost, în esenţă, un scriitor cu un profil cu totul aparte. în afară de poeziile originale, întreaga operă lăsată de "finul Pepelei", cum l-a denumit Eminescu în Epigonii, are un caracter cvasifolcloric, în sensul că îşi extrage materialul poetic din acele nenumărate manuscrise cu texte lirice care circulau la noi încă din secolul al XVII-lea. Continuând cercetările întreprinse anterior în această direcţie, îndeosebi de M. Gaster, Ovidiu Papadima a stabilit noi coordonate în discutarea operei lui Anton Pann, a explorat zone istorico-literare rămase până atunci în afara atenţiei, a adus puncte de vedere inedite, interesante, precum şi o serie de concluzii ştiinţifice riguros fundamentate. Preocuparea dominantă a lui Ovidiu Papadima a fost aceea de a descoperi izvoarele literare ale cântecelor de lume din culegerea lirică a lui Anton Pann intitulată Spitalul amorului sau cântătorul dorului, relevând că acele "cântece de lume", care erau specifice vieţii sociale din Bucureşti la începutul secolului al XIX-lea, erau, în fond, în marea lor majoritate, producţii lirice ale unor poeţi cunoscuţi în epocă, devenite însă cvasifolclorice prin difuzarea lor muzicală de către lăutarii preţuiţi în acea vreme. Printr-o migăloasă şi atentă confruntare a izvoarelor originale cu textele lirice din Spitalul amorului, Ovidiu Papadima a demonstrat că