Să te descotoroseŞti de toate problemele lumii şi preţ de o oră şi jumătate să stai cu zâmbetul pe buze, uneori chiar râzând de-a binelea, încântat să te preumbli prin lumile fantastice în care te invită să pătrunzi Philippe Decouflé şi cei zece artişti ai companiei sale, este un dar al sorţii - soartă ajutată şi de Institutul Francez din Bucureşti. Şi, de fapt, totul nu se termină într-o oră şi jumătate, căci îţi păstrezi zâmbetul pe buze încă o vreme, savurând retrospectiv imagini din spectacolul Sombreros, prezentat de curând de Compania DCA (Decouflé Company of Art), pe scena Operei Naţionale Bucureşti.

Joaca - unul dintre cel mai frumoase lucruri din existenţa umană - începe încă de la titlu, Sombreros. S - ombre - eros, adică luaţi aminte că eroii acestui spectacol sunt umbrele. Umbrele lăsate de corpul nostru în funcţie de poziţia soarelui sau umbrele create de noi prin simplul joc al degetelor proiectate pe un ecran, în funcţie de o lumină artificială (şi mie, când eram mică, mama îmi proiecta pe peretele camerei două personaje - create de două degete - care se certau şi se împăcau). Şi ce fel de umbre? Umbre minuscule, ca nişte arabescuri delicate sau umbre mari care dublează corpul nostru, sau umbre uriaşe care îl amplifică nemăsurat. Umbre care, prin diverse tehnologii, se dublează, se triplează, se multiplică până la infinit. Umbrele a două personaje care intră în interacţiune sau - unul dintre cele mai frumoase momente ale spectacolului - un pas de deux între un corp real şi umbra partenerului său. Umbre negre, dar şi umbre albe, umbre proiectate, dar şi umbre carnale, adică dubluri ale personajelor, care se mişcă la fel ca ele. Umbre care construiesc o compoziţie şi cuprind în interiorul ei un corp real şi corpuri reale, care parţial se văd în plan scenic şi parţial într-o proiecţie. Şi, uneori, umbre jucăuşe, care o pornesc de capul