Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Octavian Bellu a cerut să fie eliberat din postul de secretar de stat în MTS

Publicat in Adevarul, vineri 10 iulie 2009 ·

Octavian Bellu a depus, vineri, la cabinetul premierului Emil Boc o cerere prin care solicită să fie eliberat din funcţia de secretar de stat din cadrul Ministerul Tineretului şi Sportului. Octavian Bellu a declarat că nu mai doreşte să lucreze într-un sistem "blocat şi fără viitor" unde nu mai avea nicio perspectivă.

"Nu mai văd nicio perspectivă în funcţia de la minister", a declarat dezamăgit Bellu.

"Sportul se află în colaps. E o declaraţie pe care mi-o asum întru totul. Ştiu toate datele problemei", a adăugat acesta.

Mai citeşte:

Octavian Bellu ameninţă cu demisia de la MTS

Octavian Bellu, „făuritorul“ de campioane

"Eu am discutat cu doamna ministru Ridzi şi i-am spus că locomotiva acestui minister este sportul, iar eu mă uit la ponderea lui în această structură şi spun că COSR a rămas singurul pilon al sportului, dar şi ei au probleme. Sunt de părere că trebuia să fac acest gest, pentru că sunt astfel croit încât atunci când simt că nu îmi găsesc locul şi că îmi pierd vremea, trebuie să fac ceva. Faptic aveam ce face, dar simţeam că pentru sport pot face mai mult", a afirmat Octavian Bellu.

Acesta a explicat clar că gestul său nu are nicio legătură cu ceea ce se întâmplă în cazul ministrului Ridzi: "Eu nu demisionez din cauza celor întâmplate, nu are nicio legătură. Eu sper ca doamna Ridzi să îşi rezolve problemele, pentru că, după mine, plăteşte din cauza tinereţii sale şi a entuziasmului. Din păcate tinereţea nu face totul. Nu trebuie să se gândească cineva că eu plec şi încerc să dau vreun semnal, o fac pentru că aşa simt".

Octavian Bellu a criticat voalat felul în care ministrul Ridzi a ales să facă descentralizarea în sport: "Această descentralizare a fost făcută brusc, fără a evalua posibilităţile primăriilor de a avea grijă de o baza sportivă, de un club.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum o ora
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

România ar putea primi 60 de miliarde de euro în noul buget UE 2028–2035, dar cu condiții stricte, avertizează Dragoș Pîslaru

G4Media acum 12 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar Româ

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 3 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum o ora
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Atacuri asupra Moscovei. Drone care erau în drum spre capitala Rusiei, doborâte / Două aeroporturi au suspendat zborurile

HotNews acum o ora
Sistemele rusești de apărare aeriană au doborât sâmbătă trei drone care se îndreptau spre Moscova, a anunțat primarul capitalei ruse, Serghei Sobianin, pe contul său de Telegram, transmite Reuters. „Un alt atac cu drone asupra Moscovei a fost respin

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 3 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum o ora
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 6 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 7 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

ATAC armat într-un centru comercial din Oslo. Cel puțin o persoană a fost rănită

Gandul acum 3 ore
Autoritățile din Oslo sunt în stare de alertă, în urma unui atac armat care a avut loc în centrul comercial Tveita, sâmbătă, 19 iulie. Potrivit ultimelor informații, incidentul a fost generat de un conflict între doi indivizi. Cel puțin o persoană a

Vremea

București
acum

26°
sâm.

17°/30°
dum.

19°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

21°
sâm.

17°/26°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

22°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/30°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°