Insula grecească ale cărei ţărmuri sunt scăldate de Marea Ionică este una dintre acele destinaţii care nu dezamăgesc niciodată, lucru pe care turiştii britanici par să-l ştie perfect. Sursa: Călin Hera

Atunci când plănuieşti un concediu în care să te relaxezi, să te bălăceşti, să contempli, să descoperi, să savurezi, să te răsfeţi, să te simţi bine, Insula Corfu e o opţiune bună. Găseşti aici mult din fiecare, plus ceva pe deasupra.

Cel mai adesea, românii ajung aici printr-o agenţie de turism, cu maşina personală. Există şi un aeroport, în capitala Kerkyra, pe care se aterizează cam în ritm de Otopeni- Henry Coandă (cel puţin în timpul sezonului).

Aer veneţian, cu nuanţe britanice şi franţuzeşti

De cum urci pe feribotul care te duce de la Igumenitsa la Kerkyra, capitala Insulei Corfu (care apare pe multe hărţi şi chiar pe indicatoare rutiere de pe insulă şi cu denumirea Corfu Town), se întâmplă ceva. Poate e culoarea mării, poate iminenţa vacanţei, bărcile cu pânze sau altceva. Ori poate sunt coastele albaneze golaşe pe care le vezi mai bine din larg (portul grecesc de pe continent e foarte aproape de graniţa cu Albania, iar cea mai scurtă distanţă dintre nordul insulei şi ţăr mul albanez e de doar trei kilometri - primeşti deseori mesaje SMS de bun venit în reţeaua albaneză AMC).

După 100 de minute, feribotul acostează în Portul Kerkyra. Dar oraşul te cucereşte cu mult înainte de acostare, prin culorile construcţiilor îndrăzneţe, forfota lui liniştită, prin aerul lui cosmopolit. Oraşul pare că a păstrat tot ce a fost bun din punct de vedere cultural, arhitectonic, din fiecare perioadă a sa: romană, bizantină, vene ţiană, franceză ori britanică.

Oricât de mult te-ai grăbi, oricât de puţin ai sta pe insulă, vizitarea oraşului e obligatorie şi trebuie să includă un tur al Spianadei, cu marele