Clubul Român de Autoapărare se delimitează de persoanele care fac act de bravură cu pistoalele pe care le deţin în mod legal cum este cazul pistolarului care a tras într-un şofer la Timişoara.
MAI CITIŢI:
Şmecherul care a împuşcat un om pe stradă este reţinut la poliţie
Timişoara a ajuns Bronx cu voie de la Poliţie
Pistolarii din trafic împuşcă doar amenzi
Ovidiu Boşorogan, unul din fondatori asociaţiei spune că nu este de acord ca arma să fie scoasă în plină stradă, mai ales dacă nu există o tentativă clară de atac. Clubul Român de Autoapărare a fost înfiinţat pentru a apăra imaginea deţinătorilor de arme neletale.
“Nu se poate scoate pistolul în orice situaţie, în plină stradă şi în plină zi. Putea fi autoapărare în acest incident din trafic, dar nici atunci nu cred că era cazul să se facă uz de armă. Arma trebuie să fie ultima soluţie. Poate fi folosit noaptea, dacă intră hoţul peste tine, în casă”, a declarat Ovidiu Boşorogan.
Ultimul Incident a avut loc joi după amiază, în intersecţia străzii Liege cu Calea Torontalului, când Ştefan Drugan, un agent de vânzări, a fost împuşcat în burtă, cu un pistol cu bile de cauciuc, după ce s-a şicanat în pe stradă, la volan, cu conducătorul unui Volkswagen Golf 4. Pistolarul şi-a abandonat apoi victima, însă a fost reţinut de poliţişti în trafic. Acesta susţine că a folosit arma pentru autoapărare.
Bosorogan susţine că nu pot avea permis de port armă persoane care au un comportament violent. "Există un control psihiatric, făcut de psihiatri autorizaţi. Eu când am obţinut permisul am dat un test timp de patru ore", a mai spus Ovidiu Boşorogan.
Ancheta poliţiei
Adrian C., de 26, locuieşte în comuna Şandra şi are permis de armă eliberat de I.P.J Timis la data de 12.01.2009.
“Au fost identificaţi şi audiaţi martori şi s-a procedat la ridicarea pistolului c