Cea mai mare campioană a lumii la gimnastică, Nadia Comăneci, a inaugurat aseară, alături de Fundaţia “Sfântul Spiridon Vechi“, un centru socio- medical care îi poartă numele.
Complexul pentru care Nadia Comăneci a donat aproximativ un milion de euro este format din patru clădiri, în care există o cantină, 20 de cabinete medicale, şase laboratoare, o farmacie şi două săli de meditaţii pentru elevi.
“M-am simţit onorată să mă implic în acest proiect. Acum sunt încântată să văd că ideile noastre au prins contur şi vreau să împărtăşesc această bucurie cu toţi prietenii”, a spus Nadia. Ea a adăugat că îşi invită toţi apropiaţii să sprijine în continuare “acest loc minunat unde oamenii aflaţi în dificultate vor primi un sprijin“.
Sprijin şi pentru copiii supradotaţi
Noul centru este cea mai mare unitate de acest fel deţinută de Biserica Ortodoxă Română şi se află în curtea Bisericii “Sf. Spiridon Vechi“, aproape de Piaţa Naţiunilor Unite.
Potrivit Părintelui Ioan Iordache, paroh al Bisericii “Sf. Spiridon Vechi“, cel care a lansat proiectul în 2003, clinica va sprijini şi copiii supradotaţi din familii sărace, care nu îşi permit să meargă la şcoală.
Acestora li se vor asigura trei mese pe zi, li se vor oferi haine, rechizite, dar şi burse pentru a studia în străinătate, în cazul obţinerii unor finanţări. Cu această ocazie, Nadia Comăneci a fost distinsă de Preafericitul Patriarh Daniel cu Ordinul “Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ - clasa I, ocrotitorii căsniciei.