Ţări precum România, Ucraina, Serbia, Belarus şi Letonia speră la o plată anticipată sau la mărirea împrumuturilor din partea Fondului Monetar Internaţional (FMI), anunţă Reuters. La acestea se adaugă şi Bulgaria, Croaţia şi Macedonia care au cerut ajutorul FMI. Potrivit cotidianului german „Handelsblatt“, citat de agenţia Reuters, guvernul ungar nu a decis încă dacă va avea nevoie de ajutoare.
România a ajuns în luna martie la un acord pentru o finanţare totală de 19,95 miliarde euro pe o perioadă de doi ani, din care 12,95 miliarde euro de la Fondul Monetar internaţional (FMI), 5 miliarde euro de la Comisia Europeană (CE), 1 miliard euro de la Banca Mondială şi 1 miliard euro de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), Banca Europeană de Investiţii (BEI) şi International Finance Corporation (IFC).
Banii de la FMI merg la Banca Naţională a României (BNR), pentru susţinerea rezervei valutare, sumele de la CE şi Banca Mondială sunt destinate acoperirii deficitului bugetar, iar restul de un miliard de euro este pentru bănci, în vederea susţinerii creditării.
UPDATE 1 Premierul Emil Boc a declarat că Guvernul nu intenţionează să ceară majorarea împrumutului extern al României, dar a spus că încearcă să convingă instituţiile implicate de necesitatea suplimentării resurselor financiare pentru investiţii.
" Urmează ca la sfârşitul lunii iulie să primim prima tranşă de 1,5 miliarde de euro de la Comisia Europeană. Guvernul nu primeşte niciun leuţ de la FMI, aceştia se duc la Banca Naţională ", a declarat Emil Boc, citat de NewsIn.
Premierul a recunoscut toptuşi că Guvernul încearcă să convingă oficialităţile europene şi transatlantice cu privire la necesitatea resurselor financiare suplimentare pentru investiţii "Eu cred că un deficit mai mare pentru investiţii (...) reprezintă