„Big Bang. Originea universului“
de Simon Singh
Traducere de Vlad Zografi
Simon Singh este doctor în fizica particulelor elementare la Universitatea Cambridge. A publicat cărţi de ştiinţă ca „Ultima teoremă a lui Fermat“, „Cartea codurilor“, ambele apărute la Humanitas în versiunea românească.
Singh s-a ilustrat şi ca un redutabil producător de filme cu tematică ştiinţifică. Astfel, pelicule precum „Ziua de mâine“, „Orizont“ sau „Ştiinţa secretului“ s-au bucurat de mare popularitate în lumea anglo-saxonă.
„Big bang“ este o istorie a ideilor şi modelelor gândite în timp despre Univers, de la primele mituri sau abordări cu pretenţii de ştiinţă ale grecilor, până la cercetările de valoare întreprinse de savanţi prcum Copernic, Galilei, Newton, Einstein, Hubble, Gamow sau Hoyle.
Oricât de mult ar fi cercetat oamenii universul, legile naşterii şi ale funcţionării sale, întotdeauna a rămas ceva de descoperit. Geologi uniformişti apreciază că „rezultatul cercetării noastre este că nu găsim vreun vestigiu al unui început, nici vreo perspectivă pentru vreun început“. Aceasta este ipoteza forte aparţinând liniei „uniformiste“ de cunoaştere, adică transformările treptate şi uniforme ar putea explica istoria lumii. Ei credeau, ceea ce apare ca fiind ridicol pentru noi azi, că munţii nu au apărut dintr-odată, ci s-au ridicat cu câţiva milimetri pe an, timp de milioane de ani.
Conceptul Big Bang-ului, adică al marii explozii care a generat naşterea universului, a pornit din evoluţia teoriei relativităţii generale a lui Einstein, graţie lui Lemaître şi Friedman, continuatori ai gândirii acestuia.
Unul dintre coautorii lui este George Lemaître, preot catolic belgian, cel care l-a descris de altfel foarte sugestiv: „O zi fără ieri“.
Acest concept propune un model unic al creaţiei, urmat de o evoluţie rapidă: universul a luat na