Atrăgea atenţia un titlu de pe prima pagină a ziarului „Financial Times“ de ieri: „FMI vede sfârşitul recesiunii globale“. Era citată o declaraţie a economistului-şef al FMI, Olivier Blanchard. „Vine relansarea, chiar dacă ea va fi foarte slabă“.

Optimiştii ar crede că vine peste tot, dar de fapt ea porneşte de la creşterile economice puternice în China şi India, de la accelerarea economiei japoneze şi de la previziunea unui uşor reviriment în SUA. Pentru Europa, scăderea ar fi de doar 0,3% şi pentru anul următor. Cifra este probabil mult prea optimistă. Sunt convins în continuare că factura crizei va fi plătită scump, mai ales de Europa de Est. De aceea m-am bucurat să văd că s-a declanşat din plin, în România, o dezbatere din ce în ce mai serioasă, deci mai pragmatică, chiar şi între politicieni, privind adevăratele măsuri anticriză.

Acum două săptămâni am publicat un articol despre zece măsuri de stimulare economică . Întrebarea care se vehiculează mereu este de unde vor fi compensate reducerile de venituri produse de stimularea fiscală. Dincolo de argumentul că o fiscalitate mai redusă înseamnă o bază de impozitare mai mare, şi nu presupune în mod necesar o scădere de venituri, statul român cheltuieşte de nebun cu o birocraţie excesivă.

Mai puţini bani pentru politicieni şi birocraţi înseamnă mai mulţi bani pentru economie. Astfel, statul român ar funcţiona mult mai bine decât acum dacă ar avea între 7 şi 12 ministere şi ar reduce la un sfert numărul de agenţii şi autorităţi naţionale a căror existenţă nu poate fi justificată. Ministerul Economiei, al Tineretului, al Turismului, al Muncii, al Sănătăţii, al Agriculturii, al Administraţiei, al Învăţământului sunt perfect inutile într-o ţară ca a noastră. Ele produc „politici sectoriale“ fără legătură cu viaţa reală, rezultat al reflexelor încă socialiste ale birocraţiei.