In timp ce discutia despre "mugurii verzi" ai economiei continua neabatut in SUA, in alte tari, in special in cele din lumea a treia, situatia se inrautateste. Scaderea a inceput in SUA printr-un esec al sistemului financiar, tradus rapid intr-o incetinire a economiei reale. In statele in curs de dezvoltare, scenariul este unul opus: declinul exporturilor, reducerea transferurilor financiare private si a investitiilor straine directe, prabusirea fluxurilor de capital au dus la o slabire a economiei. Efectul este ca pana si tarile cu sisteme bune de reglementare se confrunta acum cu probleme in sectorul financiar.
Pe 23 iunie, o conferinta ONU dedicata crizei economice globale a produs un consens legat atat de cauzele scaderii economice, cat si de motivele pentru care aceasta afecteaza atat de serios tarile in curs de dezvoltare. Conferinta a schitat cateva contramasuri care ar trebui luate in calcul si a stabilit ca un grup de lucru sa cerceteze modalitatile de rezolvare a situatiei, cu posibilitatea de a consulta un grup de experti, de asemenea, nou-infiintat.
Acordul e remarcabil: oferind un diagnostic al crizei din multe privinte mai corect decat cel formulat de G-20, ONU a demonstrat ca procesul decizional nu trebuie limitat la un club select, autopropus, suferind de pe urma lipsei de legitimitate politica si, pe deasupra, dominat tocmai de aceia care poarta o raspundere considerabila pentru criza. Acordul a aratat cat de valoroasa este o abordare mai cuprinzatoare – de exemplu, prin discutarea unor intrebari-cheie, prea sensibile pentru a fi aduse in atentie de catre tarile mai mari, sau prin a sublinia ingrijorarile celor mai saraci, chiar daca ele sunt mai putin importante pentru cei bogati.
Ar fi fost de asteptat ca SUA sa-si asume rolul de lider in dezbatere, din moment ce criza provine de acolo. Trezoreria SUA (cu implicarea unor o
