Fetita de 2 ani si 8 luni care a cazut intr-un put, in localitatea Valcelele din judetul Calarasi, a murit. Dupa mai bine de opt ore in care au facut eforturi supraomenesti pentru a o salva, pompierii au scos la suprafata doar o papusa inerta, cu chipul livid.
Maria Georgiana Vacarus a cazut in putul cu diametrul de 18 cm si adanc de zece metri in jurul orei 8.40, in timp ce alerga dupa doua pisicute. Operatiunea de salvare a copilului a tinut cu sufletul la gura intreaga Romanie. Tatal, care ar fi trebuit sa aiba grija de ea, era preocupat ca i se descarcase telefonul mobil si s-a dus sa-l bage in priza, la o vecina. Ramas nesupravegheat, copilul a alunecat in tubul ingust, unde avea sa moara chinuit. "Am fost la o asistenta peste drum sa bag telefonul la incarcat, pentru ca nu am lumina. si cand m-am intors, am vazut-o pe gura putului. Nu am mai apucat sa o apuc de manuta, ca s-a dus in jos", a declarat barbatul.
La pranz, fetita nu le-a mai raspuns pompierilor de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta (ISU) Calarasi, veniti sa o salveze. Cu toate acestea, la 14.40, salvatorii au reusit sa o prinda cu un lat de manuta, in incercarea de a o smulge din tubul had. La ora 16.30, pompierii sapau cu mainile pentru ca malurile escavate sa nu cada peste putul fragil in care era stransa copila. Intreaga suflare a localitatii astepta intr-o tacere dureroasa finalizarea operatiunii, murmurand rugaciuni. "Mai sunt doi metri pana la ea, mai este doar un segment de tub. Sa dea Dumnezeu sa fie vie", sopteau voci din multime. "Daca fetita a ajuns in pelicula de apa, este prea putin probabil sa supravietuiasca", declara, pe de alta parte, doctorul Bogdan Oprita, coordonatorul SMURD. La 16.45, din groapa sapata in jurul putului a iesit o mica targa portocalie. Pe ea, corpul infofolit in paturi al copilei. Salvatorii s-au chinuit sa o extraga din tub,