Marcajul de pe trecerile de pietoni din Târgovişte este aproape inexistent, liniile albe fiind şterse aproape în totalitate. Singura semnalizare a existenţei trecerilor de pietoni o reprezintă indicatoarele de circulaţie şi semafoarele. În ultima perioadă, oraşul a suferit modificări majore pe partea de infrastructură. Au fost redimensionate trotuarele, au fost amplasate sensuri giratorii cu scopul de a fluidiza traficul şi au fost amenajate parcări. Marcajele stradale au rămas însă în urmă, lipsa acestora fiind o problemă atât pentru şoferi cât şi pentru pietoni.
Marcarea trecerilor de pietoni este programată după finalizarea lucrărilor de reparaţii sau asfaltare a străzilor. City Managerul Târgoviştei, Marius Constantinescu, a declarat pentru Adevărul de Seară, că marcajele vor fi trasate la sfărşitul lucrărilor de reabilitare a drumurilor. „Nu are rost să ne apucăm acum de marcarea trecerilor de pietoni întrucât vom efectua lucrări de reparaţii a părţii carosabile, ar însemna să cheltuim bani în plus, degeaba”, a spus Constantinescu.
Marcaje doar în zona centrală
Locuitorii din cartierele târgoviştene sunt indignaţi de faptul că numai zona centrală a fost luată în calcul la marcarea străzilor. „La noi, trecerea de pietoni este ştearsă de cel puţin trei ani de zile. În centru, în perioada asta s-au tras linii de zeci de ori. De ce se ignoră cartierele mărginaşe iar centrul beneficiază de atâta atenţie?”, se întreabă Adrian Vasile, un locuitor din Micro 3.
Conform autorităţilor locale, marcarea străzilor şi a trecerilor de pietoni din cartierele târgoviştene se va realiza spre sfârşitul proiectului. „Am început marcarea arterelor principale din centrul oraşului, fiind şi zona cel mai intens circulată. În acest moment ne axăm pe lucrările de reparaţii a covorului asfaltic din zona bulevardului Carol I şi zona