Politist, adjectiv continua sa exploreze teritoriul neorealismului romanesc, incercind de data aceasta o regie si mai pura, si mai dezbracata de stilizarile cinema-ului. E foarte greu sa scrii despre Politist, adjectiv pentru ca textul are un soi de datorie morala (sic!) de a fi comparabil de destept cu filmul. Intr-o epoca trairista in care deranjul spiritual ia locul reflectiei asupra lumii, pentru ca lumea se desfasoara dupa niste reguli externe simtirii noastre intime, iar productia de text, film sau orice vine din acea simtire intima separata de legile lumii, acest film cerebral provoaca revenirea la analiza. Este un film intelectual in cel mai bun sens al cuvintului. Umorul cu care ne-a obisnuit Corneliu Porumboiu e acolo, si citez aici mult-citata secventa in care personajul principal, politistul Cristi, jucat de un Dragos Bucur stralucitor prin naturalete si nuanta, isi maninca cina singur in bucatarie, pe muzica data la maxim de sotia lui, lipita de calculator in sufrageria invecinata. Nu te parasesc iubire,de Mirabela Dauer rasuna in loop, in timp ce Cristi, macinat de dilema lui morala, se cocirjeaza in fata farfuriei cu mincare. Dilema morala a lui Cristi este daca sa bage la-nchisoare un pusti de liceu pentru consum de hasis. Legea i-o cere, insa lui i se pare inuman sa-i strice viata pustiului pentru citeva fumuri in curtea scolii; in plus, este convins ca legea se va relaxa in curind, la fel ca in orice tara de mai la vest de Romania. Conducindu-se, astfel, dupa propria lege morala, Cristi intra in conflict cu superiorul sau, Anghelache, care ii preda o lectie de gramatica a legiuirii. Porumboiu urmareste tema legalitatii mai putin la nivel social, cit in definitia intima pe care i-o dam fiecare. Legea privita ca litera scrisa este pusa in conflict cu legea dictata de constiinta, intrebarea ultima la care trebuie sa raspunda Cristi devenind "ce este co