Daca s-ar uita mai bine, Ivan Mihailovici ar observa ca Varvara Porfiovna seamana tare bine cu maicuta lui. Nu cu maicuta lui asa cum o stie el din copilarie. Nu, nicidecum! Maica lui din copilarie era frumoasa si zdravana la trup: cosea ca un barbat, invartea furca aproape ca pe-o scobitoare, iar la taiat lemne nu o intrecea nimeni din catun. Tare se mai mira Vania ca din asa trup susura un glas bland si duios. Ea spunea orice cuvant de parca l-ar fi cantat, iar cand canta, tot satul parea ca sta si asculta, chit ca ea abia soptea. Trecea pe ulite cu pasul mare si bine infipt, cu Vania de mana, si nu baga in seama ca de dincolo de ostretele gardului se iteau figuri de muieri care o priveau lung si mustrator, ca mujicii se uitau in urma ei si cei mai rai scuipau asa, intr-o parte. El nu isi mai aminteste, ca era prea mic, dar tot asa scuipase intr-o parte si tata-sau cand a intrat cu o ranita, o carja si-un picior de lemn in curtea gospodariei lor. Maicuta il tinea pe el, Vaniusa, in brate si se uita ca prostita la barbatul cu fata acoperita pana sub ochi de tepi negriciosi, ce parea ca nu se mai poate smulge din noroiul ala de primavara ce crescuse ca iarba prin toata ograda. Probabil ca barbatul a vorbit primul, pentru ca muierile nu indraznesc ele sa rupa tacerea, mai ales cand se simt vinovate. "Eu sunt", i-ar fi zis el. "Nu mai am decat un picior, astalalt e de lemn". "Mai bine asa decat sa nu fi venit deloc", va fi spus femeia, dupa care se dusese in casa, scosese de la grinda un petec de hartie, botit in pumni si-apoi intins cu podul palmei, petecul de hartie pe care i-l citise invatatorul si prin care era anuntata ca Mihail Kondratovici Saproskinov era dat disparut in nu mai stie ce lupta. "Si cu asta...", intrebase omul. Femeia nu-i spusese, ridicase din umeri si stransese amarnic din buze, adunandu-l pe Vania mai in apropierea ei, de parca-ar fi vrut s