Treizeci de apeluri de urgență au fost înregistrate în prima parte a zilei de astăzi, în intervalul orar 9.00 – 12.35, la dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea al județului Constanța, din cauza ploii torențiale. Numai în șapte dintre cazuri a fost necesară intervenția echipajelor de pompieri. Detașamentul de Pompieri Constanța Palas a avut două misiuni de scoatere a apei din subsolul unor imobile. La ora 9.14, Ecaterina Grigore a anunțat că sistemul de canalizare din strada Mitropolit Doroftei din municipiul Constanța nu a putut prelua toată cantitatea de precipitații și a refulat. O autospecială cu cinci subofițeri a intervenit pentru scoaterea apei din subsolul casei familiei Grigore, intervenția finalizându-se după aproximativ o oră. La ora 9.45, un alt echipaj al Detașamentului Constanța Palas a intervenit pe Aleea Egretei nr. 8, bloc C5, unde două locuințe aflate la demisolul imobilului au fost inundate.
Gospodării și imobile, inundate
Detașamentul de Pompieri Constanța Port a intervenit pentru scoaterea apei din patru gospodării. Este vorba de curtea casei Darinei Tița din strada Mugurului nr. 1 bis, cea a lui Ion Oană din str. Theodor Speranția, a lui Iulian Badea și Carmen Ceapă, ambele situate în str. Lt. Ștefan Panaitescu, la nr. 15 A și respectiv 16. Stația de Pompieri Tuzla a intervenit în localitatea Eforie Sud, pe str. Mircea cel Bătrân nr. 27, bloc 1B2, la solicitarea unuia dintre locatari care a anunțat că fusese inundat subsolul imobilului. La fiecare dintre aceste solicitări s-a intervenit cu câte o autospecială și un echipaj format din câte cinci subofițeri ISU Dobrogea.
Copacul căzut, anunțat tot la pompieri
Tot astăzi, imediat după ora 12.00, dispeceratul ISU Dobrogea a fost anunțat că pe str. București nr. 8, în vecinătatea blocului L18, un pom a căzut peste