Zece primării din Prahova sunt falimentare, edilii nemaiavând fonduri nici măcar pentru plata salariilor angajaţilor. Din cauza crizei, încasările la bugetele locale au scăzut cu până la 50%, iar facturile la utilităţi pentru sediile autorităţilor locale sunt neplătite de câteva luni. „Din păcate, resimţim cu toţii efectele crizei. Noi suntem o comună săracă, iar veniturile sunt foarte mici. Abia am reuşit să achităm zilele acestea o parte din salariile pe luna mai, dar nu mai avem niciun leu”, se plânge Constantin Marcoceanu, primarul comunei Jugureni.
În aceeaşi situaţie se află şi alte comune, precum, Şotriile, Lapoş sau Surani, unde primarii au cerut ajutor financiar de la consiliul judeţean. „Vom încerca, împreună cu direcţia de finanţe, să fie transferate fondurile alocate pentru trimestrul al patrulea în trimestrul al treilea, ca să nu ajungem în situaţia desfiinţării primăriilor”, a declarat Mircea Cosma, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova.
Din cauza dificultăţilor financiare au de suferit şi dascălii care predau în mediu rural. „Sunt vreo 12 primării care nu au putut deconta transportul profesorilor pentru că nu mai au bani”, spune Gheorghe Giurumescu, preşedintele Sindicatului Viaţa Prahovei.
Acesta nu exclude varianta de a da în judecată autorităţile locale pentru recuperarea datoriilor către cadrele didactice.