Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iordache a mârâit cu GUST la şefii PSD

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 10 iulie 2009 ·

„Văd multe figuri noi în sală şi sper să fie animate de ataşamentul pentru partid, nu de alte interese“.

Sorin Iordache, fost preşedinte PSD Craiova

Pesediştii craioveni au fost ieri în fierbere. Câteva sute de membri au umplut sala mare a Casei Studenţilor, unde au participat la Conferinţa Organizaţiei Municipale pentru a-şi alege un nou şef, după ce Sorin Iordache a căzut în dizgraţia conducerii judeţene şi centrale. Îmbrăcaţi în roşu sau purtând accesorii „îmbujorate“, directorii pesedişti ai instituţiilor deconcentrate au plecat de la serviciu ca să fie prezenţi la întâlnirea cu Mircea Geoană, venit şi el să-l instaleze în funcţie pe Gust. În discursul de campanie, rostit mai mult pentru camerele de luat vederi decât pentru pesediştii sleiţi de căldură din sală, Geoană s-a înfierbântat ori de câte ori a pronunţat numele lui Traian Băsescu. Considerându-se salvatorul României, pe care o scapă de criza economică şi de preşedintele Băsescu, Geoană a încercat spre finalul discursului să anime sala şi a ridicat tonul îndemnând la lupta de partid în uralele căznite ale pesediştilor, majoritatea tineri. „Vă iubesc, vă voi păstra mereu în inimă!“, a spus Geoană apoteotic, după care s-a trecut la vot. Impropriu spus vot, pentru că pesediştii au ridicat disciplinat mâna la unison, votând pentru Florentin Gust, singurul candidat la preşedinţia filialei. Pe toată durata discursurilor, Sorin Iordache s-a agitat pe scaunul de la prezidiu, fiind aşezat strategic lângă Gust. Se vedea că nu-i convine postura în care se află. Plin de sudoare, strunindu-şi cu greu nervii, Iordache a cerut să ia cuvântul în momentul în care a fost prezentat ca fost preşedinte, spre surprinderea liderilor PSD, care nu-l invitaseră să facă acest lucru. „Poate a venit momentul ca tinerii să organizeze filiala. Văd multe figuri noi în sală şi sper să fie animate de ataşamentul pentru par

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum 3 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Imagini HALUCINANTE în fața Spitalului Universitar din București. Bătaie cu cuțite între două familii. Șase persoane arestate, alte 18 sancționate

Gandul acum 13 minute
Situație halucinante în fața Spitalului Universitar din București. În concret, două familii s-au bătut cu cuțite și alte obiecte contondente în fața Spitalului Universitar de Urgență București, fiind nevoie de intervenția mascaților. Șase persoane a

Tânăr de 24 de ani, găsit mort la ieșire din Panticeu. Oficial de la Poliție!

Ziua Constanta acum 44 minute
Un tânăr de 24 de ani din Turda a fost găsit mort la ieșirea din localitatea Panticeu. Potrivit IPJ Cluj, echipajele medicale deplasate la fața locului au inițiat manevrele de resuscitare, însă, în ciuda eforturilor depuse, a fost constatat decesul

Cercetare Eurostat: 27% dintre europeni nu și-au permis anul trecut o săptămână de vacanță departe de casă

Mediafax acum 22 minute
Aproximativ 27% din populaţia Uniunii Europene cu vârsta de peste 16 ani nu şi-a permis anul trecut o săptămână de vacanţă departe de casă, reiese din cercetarea publicată luni de Oficiul European de Statistică (Eurostat). Vorbim de o pondere cu 1,5

Nicușor Dan ține în această dimineață o conferință de presă: „O să răspund la absolut toate întrebările”

HotNews acum 8 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, de la ora 10:00, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De aseme

METEO. Prognoza pentru următoarele două săptămâni: canicula se întoarce

Mediafax acum 2 ore
BANAT În primele trei zile ale intervalului, vremea va fi călduroasă, cu maxime termice în medie de 33…35 de grade și minime de 17…18 grade, apoi se va resimți o scădere a valorilor termice, iar maximele vor fi în jurul a 24 de grade și minimele în

Nicușor Dan, despre acuzațiile din partea CSM: Este o chestiune de zile până semnez PENSIONĂRILE magistraților

Gandul acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a anunțat luni că va semna în câteva zile decretele de pensionare pentru magistrați și că nu există o „răzmeriță” în această chestiune, ci o chestiune administrativă. Nicuşor Dan a fost întrebat despre acuzaţiile pe care i l

Şedinţa plenului Parlamentului pentru dezbaterea şi votul moţiunii de cenzură, amânată 45 de minute, la solicitarea grupului AUR

News.ro acum 16 minute
Şedinţa plenului Parlamentului pentru dezbaterea şi votul moţiunii de cenzură, care trebuia să înceapă la ora 15.00, a fost amânată 45 de minute, la solicitarea grupului AUR. Şedinţa plenului comun al celor două Camere trebuia să înceapă, luni, la o

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum 4 ore
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Video Panică într-un tren Interregio, la intrarea în Pașcani: Locomotiva a luat foc în mers. Zeci de persoane s-au autoevacuat

Adevarul acum 3 ore
Locomotiva unui tren Interregio care circula pe ruta Iași–Suceava a fost cuprinsă de flăcări în mers luni dimineață, 14 iulie. Trenul se apropia de gară în momentul izbucnirii incendiului.

Vremea

București
acum

36°
lun.

19°/36°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

34°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

33°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°