Nu sunt singurul – chiar dintre cei educati intr-ale muzicii – pentru care ideea de mare cantaret de opera a fost greu de constientizat, de simtit cu adevarat, pana pe la varsta de 40 de ani. Abia dupa acest prag am inceput sa simt ca o mare voce, dublata de capacitatea artistului de a emotiona, reprezinta cu adevarat ceva ce trece peste timp.
De asemenea, nu am avut nici sansa de a participa la spectacolele de muzica si poezie dinainte si de dupa de '89 sustinute de actorul Ion Caramitru si de pianistul Dan Grigore, formula imbogatita ulterior, printre cei mai constanti colaboratori fiind pianistul si compozitorul de jazz Johnny Raducanu.
De aceea, am fost bucuros atunci cand am avut ocazia de a asista la un spectacol de muzica si poezie prilejuit de inaugurarea unui pian de concert la Teatrul National din Bucuresti care avea sa adune pe aceeasi scena nu doar pe cei trei mari artisti pomeniti mai inainte, ci si pe soprana Angela Gheorghiu, una dintre marile voci ale lumii la ora actuala.
Pe langa faptul ca TNB are un nou pian de concert – un simplu obiect, e adevarat, dar care poate genera pe viitor intalniri artistice interesante –, m-a bucurat participarea Angelei Gheorghiu, care contribuie decisiv la destramarea unei „etichete" care i-a fost pe nedrept atribuita. Aceea de artist care canta in propria tara doar pe sume foarte mari de bani. Prezenta ei pe scena Nationalului a demonstrat contrariul si trebuie sa ne bucuram ca in acest fel si Angela Gheorghiu se alatura altor nume importante de artisti romani care fac cariere stralucite in strainatate si care spun "da" unor proiecte inteligente, care confera aparitiei lor o buna si prestigioasa expunere.
Nici din cuvantul de deschidere al directorului TNB, Ion Caramitru, si nici din ceea ce a urmat nu am inteles daca acest spectacol deschide sau nu o serie de evenimente simila