O săptămână marcată de demisii, zvonuri de demisii, anchete ministeriale. Ritzi, Nemirschi, Bellu. Cei în care ne-am pus speranţa că vor duce ţara într-o direcţie bună se judecă între ei, se critică şi sar unul la gâtul altuia. Întrebarea este cine cedează primul. Şi care ajunge, într-un final, umilit, de unde a plecat. 

Chiar dacă am crezut că, în sfârşit, o dată cu schimbarea conducerilor, atât la centru, cât şi la nivel local, lucrurile vor lua o întorsătură favorabilă, de fapt, acestea sunt departe de a-şi găsi rezolvare. Apreciaţi pentru lucrurile bune pe care le-au făcut unii dintre miniştrii trimişi la centru pentru ca treaba să se mişte şi la nivel local, la şapte luni de la preluarea funcţiilor, noii miniştri sunt preocupaţi mai mult de cum să-şi soluţioneze problemele cu justiţia, decât să facă ceva concret. Totul se bazează pe ambiţii personale, orgolii şi mulţi, dar mulţi bani. O goană după avuţie, atât cât se mai poate şi mai sunt resurse. Nu neg faptul că unii dintre cei vizaţi poate chiar sunt basma curată, însă deseori sunt prea multe coincidenţe. Favorizaţi sau nu de actuala putere, în perioada următoare vom asista la un spectacol politic de toată jena pentru ceea ce înseamnă clasa politică revitalizată a anului 2009. Octavian Belu a demisionat ieri, înintea şefei Ritzi, Nemirschi e pe lista neagră, la un pas de demitere. Emil Boc i-a ameninţat cu revocarea din funcţie dacă, în cazul celor din urmă, se va începe urmărirea penală. În cele din urmă, cum să mai am încredere că România noastră s-ar putea redresa, dacă nici măcar cei pe care i-am trimis la Bucureşti, prin votul nostru, nu dau dovadă că sunt incoruptibili, serioşi şi preocupaţi de interesul nostru, al tuturor. Nu le mai pasă de nimeni, totul e doar interes personal, nicidecum unul public.

Şi, în condiţiile de faţă, mă întreb acum, după ce de câteva săptămâni încoace asist la un