La dispoziţia turiştilor stau 186 de camere, 33 de apartamente, două restaurante şi un centru de înfrumuseţare. Catalogat iniţial ca un complex de două stele, el a primit după terminarea renovărilor patru stele. După aproape doi ani de la începerea renovărilor, THR Marea Neagră a readus pe piaţă Hotelul Bran-Brad-Bega.. „Camerele au fost mărite. Un apartament a fost făcut prin unirea a trei camere, iar una dublă a fost construită din două camere. Am încercat să aducem un element în plus prin construirea unei piscine. Toate aceste lucruri au fost făcute pentru a mulţumi o paletă cât mai diversificată de turişti, atât cei care vin în concediu de odihnă, dar şi cei care ajung pe litoral în interes de afaceri“, a declarat Linica Stan, director general THR Marea Neagră.
Prima etapă de modernizare
„Prima fază de revitalizare înseamnă refacerea activelor aşa cum au fost moştenite prin cadrul procesului de privatizare şi modernizarea lor. Avem un sezon foarte scurt, în aceste trei luni trebuie să scoatem nişte venituri rezonabile pentru a putea rezista. Teoretic este foarte uşor de spus, hârtia suportă orice calcule, dar contabilizarea afacerii arată cu totul altceva. Ca să avem profit am fost nevoiţi să facem aceste proiecte de modernizare“, a declarat Mihai Fercală, preşedinte director general SIF Transilvania.
Urmează Vraja Mării
Societatea THR Marea Neagră administrează 34 de hoteluri în cinci staţiuni aflate pe ţărmul Mării Negre, respectiv Eforie Nord, Eforie Sud, Venus, Saturn şi Neptun. Totodată, investitorii spun că din Vraja Mării, dacă vor ajunge la o înţelegere cu Primăria Eforie, vor face unul dintre cele mai frumoase hoteluri de la Marea Neagră. Acesta va avea toate camerele cu vedere la mare, SPA şi alte servicii specifice pentru a se putea încadra la 4 sau 5 stele.
Criza îi încurcă @