Opt investitori pentru Centrala de Termoficare încep negocierile cu autorităţile. Propuneri pentru CET au venit de la 16 investitori, opt fiind selectaţi pentru discuţii. Situaţia Centralei Electrice de Termoficare din Arad este una cel puţin delicată. Îngropaţi în datorii, cu conturile blocate şi nevoiţi să recurgă la concedieri de personal, cei de la CET au fost curtaţi de 16 investitori care au înaintat propuneri de colaborare administraţiei locale. Dintre aceştia, opt au fost selectaţi de o comisie şi au primit undă verde din partea consilierilor locali pentru continuarea discuţiilor.
Condiţii şi propuneri
Administraţia locală doreşte ca transferul de proprietate să se facă eşalonat în timp către investitor, proporţional cu investiţiile realizate. CET - Lignit îşi va păstra obiectul de activitate, adică producţia de energie termică, respectiv producţia şi furnizare a energiei electrice. O altă condiţie este aceea de a achita datoriile CET-Lignit şi funcţionarea centralei până în 2013.
Cât priveşte propunerile primite de la cei interesaţi, unele dintre ele vizează realizarea de parteneriate cu primăria Arad, altele reabilitarea şi rentabilizarea CET-ului, iar una dintre propuneri se referă la construirea unei unităţi de producere a energiei pe bază de biomasă. Interesate de centrala arădeană sunt societăţi din Germania, Belgia, Finlanda, Spania, Franţa şi România.
Urmează discuţiile
După votul consilierilor, administraţia locală va intra în discuţii detaliate cu reprezentanţii celor opt concerne. „Este doar o etapă intermediară în care detaliem ofertele şi dorinţele investitorilor. Nu este încă necesar să stipulăm cerinţele minimale stabilite de consiliul de administraţie al CET, dar se va ţine cont de ele cu siguranţă”, a explicat primarul Gheorghe Falcă.
Printre aceste condiţii minimale se numără aproba