Doamnele şi domnişoarele ştiu bine că unele detalii sau gesturi le pot transforma într-o secundă din femei obişnuite în bombe sexy. Există însă şi comportamente care le pot face la fel de repede foarte puţin atractive pentru bărbaţi.
Sunt unele gesturi ale femeilor pe care bărbaţii le consideră irezistibile. Există însă şi reversul medaliei, ca la orice lucru. Ne place să recunoaştem sau nu, şi femeile au anumite obiceiuri sau apucături care îi îndepărtează pe pretendenţi. Pentru a fi sigură că oricând, în orice situaţie, veţi arăta aşa cum trebuie, iată ce gesturi trebuie să evitaţi pentru a nu fi deplasată sau dezagreabilă.
Faceţi baloane din guma de mestecat
Este foarte probabil să mestecaţi gumă pentru a avea mereu o respiraţie proaspătă. Poate ar fi bine totuşi să ştiţi că persoanele din jurul dumneavoastră n-ar avea nimic împotrivă să simtă o respiraţie mai puţin răcoroasă dacă asta ar însemna să scape de plescăitul gumei sau de zgomotul făcut de baloanele de gumă sparte în mod repetat. Acest sunet este insuportabil, mai ales pentru cei care nu au nici o cale de scăpare, ca de exemplu colegii de birou, persoanele din lift sau prietenii cu care vă aflaţi în maşină în timpul unei drumeţii. Dacă mestecaţi gumă în mod obişnuit, învăţaţi să o savuraţi fără zgomot - cu gura închisă, adică. Şi, mai ales, nu faceţi baloane. Poate colegii din şcoala generală erau impresionaţi de acest talent al dumneavoastră, însă cunoştinţele de acum nu îl apreciază deloc.
Sunteţi bosumflată... în mod studiat
Dacă vi s-a întâmplat cel puţin o dată să mergeţi pe stradă şi să auziţi în spatele dumneavoastră replici de genul: „Hei, mai zâmbeşte şi tu!“ sau „Hai, că viaţa nu e aşa rea!“, ar trebui să vă puneţi întrebări. Primul impuls ar fi, bineînţeles, să vă întoarceţi să le ziceţi vreo două. Ce ştiu ei ce e cu viaţa dumneavoastră?