Am fost diagnosticat inca de la varsta de 38 de ani cu boala Parkinson, diabet zaharat tip II, hipertensiune arteriala, spondiloza lombara si cervicala, care au evoluat in timp, astfel ca, la varsta de 46 de ani, am fost nevoit sa ma pensionez, mai ales ca lucram in Ministerul de Interne.
Am fost spitalizat, atat inainte de pensionare, cat si dupa, de mai multe ori, in special pentru boala Parkinson si diabet, dar bolile fiind incurabile, acestea si-au continuat evolutia, in pofida tratamentului medicamentos. Din fericire, am auzit despre Institutul National de Gerontologie si Geriatrie Ana Aslan, care se afla in comuna Otopeni, intr-un cadru natural, in mijlocul unei paduri. Increzator, m-am programat si am fost internat timp de doua saptamani in acest lacas de sanatate. Vreau sa precizez ca nu doresc sa fac reclama acestui institut, dar daca la internare abia daca puteam sa duc lingura la gura sau sa ma dau jos din pat (fara ajutor), dupa doua saptamani de proceduri si masaje, fara tratament medicamentos in plus fata de ceea ce luam deja, am plecat plin de optimism, fara starea de depresie si oboseala cronica pe care le aveam cu putin timp in urma. Acum, dupa un an, ma plimb cu bicicleta, joc fotbal si sunt un om normal, fara sa mai am gesturile inerente bolii Parkinson. In plus, am scazut tratamentul medicamentos cu Dopamina la jumatate, de la 1200 mg Levodopa la 600 mg, si desi trebuia sa ma intorc dupa 6 luni, nu am mai simtit nevoia sa fac acest lucru. Vreau sa multumesc pe aceasta cale domnului doctor Adrian Stanescu, care s-a ocupat personal de cazul meu, de parca as fi fost singurul pacient, m-a condus personal la medicii specialisti in afectiunile pe care le aveam si, desi nu exista minuni (bolile nu s-au vindecat), ameliorarea de care am beneficiat a insemnat foarte mult pentru mine, fiind de nerecunoscut de cei care ma stiau la pat, lipsit de
