Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Botoşani: Centrul oraşului, mai liber după blocarea maşinilor

Publicat in Adevarul, sâmbătă 11 iulie 2009 ·

Botoşănenii circulă ceva mai bine, dar se plâng în continuare de lipsa parcărilor

Reprezentanţii Primăriei spun că până la sfârşitul lunii vor interzice ridicarea maşinilor lăsate neregulamentar pe timpul nopţii.

După jumătate de an de când şoferii care parchează neregulamentar se trezesc cu roţile blocate şi autovehiculele ridicate, circulaţia pe arterele principale ale oraşului s-a îmbunătăţit. Asta deoarece botoşănenii vânează mai mult decât în trecut locurile de parcare dintre blocuri şi lasă străzile centrale mai libere. Şoferii se plâng de faptul că problema de fond a rămas nerezolvată şi că în loc de parcări noi au primit doar promisiuni.

„În unele zone sunt prea puţine locuri de parcare şi ar trebui găsite soluţii. Mai întâi trebuiau să facă locuri de parcare şi apoi să introducă regulamentul. Sunt de acord cu ridicarea maşinilor pentru că era aproape imposibil să circuli pe unele străzi”, a afirmat Ionuţ Rus, vânzător.

Mulţi şoferi s-au resemnat

Dacă în primele două luni a existat un val de reclamaţii, între timp botoşănenii s-au obişnuit cu regulamentul şi evită să-şi mai parcheze automobilele în locurile unde sunt montate indicatoare care interzic oprirea. „Pe strada Armoniei, unde se parca pe ambele sensuri, acum nu mai este nicio maşină. După ce au fost montate indicatoarele, imediat au dispărut toate maşinile fără a fi nevoiţi să intervenim. Dar mai există multe zone unde nu se respectă regulamentul”, a spus Iulian Juncanaru, administratorul firmei Hi Speed Recovery.

Nu se vor mai ridica maşini noaptea

În şedinţa de Consiliu Local din luna iunie regulamentul de blocare a roţilor va fi modificat, astfel încât botoşănenii să-şi poată lăsa maşina în zonele unde locuiesc fără a se feri de angajaţii Hi Speed Recovery. „Din punctul nostru de vedere regulamentul şi-a atins scopul.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri prezidențiale 2024. Prezența la vot la 16, peste cea de la scrutinul din 2019

HotNews acum 41 minute
Prezență în țară la alegerile prezidențiale, la ora 16, este de 33,6%, peste cea din urmă cu cinci ani. În 2019, la această oră, era de 33,44%. Cu toate acestea, prezența se menține sub nivelul atins în 2014 sau cel din 2009. Până la această oră, în

Gabriel Cotabiță, omagiat la Capela Cimitirului Bellu: Familia cere respectarea intimității.

Ziare.com acum 52 minute
Cei care doresc să își ia rămas-bun de la artistul Gabriel Cotabiță, care s-a stins din viață sâmbătă, 23 noiembrie 2024, o pot face luni, la Capela Cimitirului Ortodox Bellu din București. Familia muzicianului a anunțat programul și a făcut un apel

Israelul numește un apropiat al premierului Netanyahu în funcția de ambasador în SUA. Cine este Yechiel Leiter

Ziare.com acum 52 minute
Guvernul israelian a aprobat duminică, 24 noiembrie, numirea lui Yechiel Leiter, un apropiat al prim-ministrului Benjamin Netanyahu, drept ambasador al Israelului în SUA, potrivit Ministerului Afacerilor Externe, informează AFP. Leiter urmează să-şi

REFERENDUM LOCAL ÎN CAPITALĂ - Primăria: BEC subliniază că bucureştenii care au viză de flotant pot vota la referendum indiferent de data la care au obţinut viza/ Cei care au votat la alegerile prezidenţiale, dar nu şi la referendum o pot face până la 21

News.ro acum 2 ore
Primăria Capitalei a transmis, duminică, o serie de precizări legate de votul la referendumul local, în conformitate cu o circulară emisă de Biroul Electoral Central (BEC). Astfel, bucureştenii care au viză de flotant pot vota la referendum indifere

Optzeci de incidente electorale în primele opt ore de la deschiderea urnelor

Gandul acum o ora
De la începerea votării, au fost sesizate 80 de posibile incidente, dintre care 43 sunt confirmate, 16 sunt în curs de verificare și 21 neconfirmate. Totodată, au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproape 12.000 de lei și au

Un bărbat cunoscut cu afecţiuni medicale a murit după ce a căzut pe stradă, în faţa unei secţii de votare din judeţul Argeş

News.ro acum 3 ore
Un bărbat de 87 de ani, cunoscut cu afecţiuni medicale, a murit, duminică, după ce a căzut pe stradă, în faţa unei secţii din votare din localitatea Cicăneşti, judeţul Argeş. Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabilit cu exactitate ce s-a înt

Un polițist din Giurgiu a fost găsit împușcat în cap, într-o mașină. Urma să asigure paza pentru alegerile prezidențiale la o secție de votare din Frătești

Libertatea acum 5 ore
Un polițist de frontieră din Giurgiu a fost găsit împușcat cu o rană la cap, în mașina personală, duminică dimineață, informează Poliția de Frontieră.

Diana Șoșoacă s-a filmat în cabina de votare, la alegerile prezidențiale, când a desenat o nouă casetă cu numele său și apoi s-a votat singură

Libertatea acum 2 ore
Diana Șoșoacă s-a prezentat, duminică, la o secție de votare din București. A transmis live pe TikTok din cabina de vot, acest lucru fiind interzis prin lege, votul având caracter secret.

UPDATE - ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Traian Băsescu: Îi rog pe români să vină la vot şi să opteze pentru ce vor în continuare/ În ceea ce priveşte referendumul, este absolut corect să se revină la forma de dinainte de anul 2000

News.ro acum 5 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu a lansat, duminică, un îndemn pentru alegători să vină la vot şi să opteze pentru ce îşi doresc în continuare. ”În ceea ce priveşte referendumul, este absolut corect să se revină la forma de dinainte de anul 2000, câ

Două cutremure au avut loc în această dimineață în România. Le-ați simțit?

Ziua Constanta acum 4 ore
Două cutremure au avut loc în această dimineață în România. Potrivit INFP, în ziua de 24 Noiembrie 2024 la ora 07:16:18 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.1, la adâncimea de 128

Vremea

București
acum

dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

1°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/4°
Constanta
acum

dum.

2°/5°
lun.

3°/6°
mar.

3°/6°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

dum.

-1°/6°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°