Graţie energiei sale deosebite, Sergiu Iorga, noul director, reuşi în scurt timp să schimbe din temelii viaţa Combinatului din Floreşti.
Cei 500 de salariaţi ai întreprinderii deveniră printr-o hotărâre adoptată în adunarea generală şi expusă la Gazeta de perete, prima colectivitate din ţară alcătuită exclusiv din nefumători. Cum, de altfel, aveau să nareze şi ziarele, încântate de iniţiativă, lupta tânărului director cu o înrăită mentalitate milenară nu fusese deloc uşoară, anumite momente putând fi considerate, fără nici o exagerare, cu adevărat dramatice.
A doua zi după instalarea sa ca director, Sergiu Iorga, a cărui constantă ură faţă de ţigări îşi avea şi unele motivaţii intime, greu de explicat aici, interzise cu desăvârşire fumatul în birouri şi ateliere, fixând locuri speciale pentru cei ce nu se puteau, totuşi, stăpâni.
Fumătorii au fost obligaţi să-şi confecţioneze un aşa-zis SID: Sistem Individual de Depozitare a chiştocurilor de ţigară. Era vorba despre o cutiuţă, pe care fumătorii trebuiau să o poarte asupra lor şi s-o prezinte la verificare ori de câte ori se întâlneau cu directorul. Mai mult, fiecare om al muncii avea datoria să poarte un ecuson special confecţionat în uzină pe care scria Fumător sau Nefumător.
În cazul fumătorilor, pe ecuson se preciza şi cifra ţigărilor consumate în cele opt ore de program. Fumător 12 însemna că respectivul fuma în timpul serviciului douăsprezece ţigări. Fireşte, dând curs blestematei disponibilităţi umane către adaptare, mulţi inşi înrăiţi îşi văzură de fumat chiar şi în noile condiţii. Fără să cedeze, păstrându-şi optimismul, tânărul director trecu la şicanarea pe scară largă a celor ce nu se lăsaseră, totuşi, de fumat.
În urma unui calcul simplu, el hotărî ca timpul maxim de fumat a unei ţigări în locurile special amenajate trebuie redus de la cinci
