Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bucureşti: Parcare privată în Piaţa Victoriei

Publicat in Adevarul, sâmbătă 11 iulie 2009 · ·

Locuitorii din Piaţa Victoriei, dar şi cei care sunt în trece prin zonă şi nu ştiu unde să îşi lase maşina, au acum la dispoziţie o parcare privată. Accesul şoferilor în Fast Parking se face ori pe bază de abonament, ori aceştia plătesc în funcţie de cât timp îşi lasă maşinile în spaţiul supravegheat non-stop prin camere video.

Zona centrale, de unde s-au ridicat în ultimele luni destul de multe maşini parcate neregulamentar, are acum o parcare de 3.300 de metri pătraţi. Aceasta a fost construită în urmă cu aproximativ două luni pe un teren privat din zonă care, potrivit proprietarului parcării, nu era folosit la nimic.

„Mi-a venit ideea de a construi o parcare în apropiere de Piaţa Victoriei pentru că este în primul rând o zonă ultracentrală, iar de jur împrejurul parcării sunt bănci, spitale, plus multe alte instituţii. Cum terenul acesta nu era folosit la nimic l-am întrebuinţat în acest fel“, a spus Dragoş Dragotescu, proprietarul parcării Fast Parking din strada Doctor Sergiu, chiar de lângă clinica Sanador. În această parcare au acces toţi cei care nu au unde să îşi lase automobilul, beneficiind de pază non-stop şi supraveghere video.

125 de maşini pot parca la Fast Parking

Pe cei 3.300 de metri pătraţi de teren, pot parca aproximativ 125 de maşini. „Este singura parcare privată din Capitală şi intenţionăm să mai construim astfel de zone pentru că problema locurilor de parcare este una foarte mare pentru şoferii de aici, dar şi pentru cei care vin din afara oraşului“, a mai spus proprietarul Fast Parking.

Pentru a-şi lăsa maşina aici, şoferii trebuie ori să-şi facă un abonament lunar, ori să plătească în funcţie de timpul în care maşina stă în parcare.

Potrivit proprietarului, 60% dintre şoferii care îşi lasă maşinile aici au abonamente, iar restul de 40% plătesc în funcţie de timpul în care ocupă un loc.

Piaţa Vi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 9 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum 2 ore
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

România și Bulgaria vor intra în Spațiul Schengen, dar controalele la frontierele terestre vor rămâne active. Țeapă?

NapocaNews acum 4 ore
Bulgaria și România urmează să intre în Spațiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puțin șase luni după aderarea lor, scrie Novinite. Acest acord a fost finalizat vineri la Budapesta, unde minișt

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 5 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum o ora
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 10 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 4 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum 4 ore
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 8 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 5 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-5°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°