Ieri, proaspetii absolventi de facultate care s-au inscris la examenul de titularizare pentru obtinerea unui post de profesor in unitatile scolare din judetul Iasi au sustinut primele examinari. Primele probe, fie orale sau practice, au fost sustinute de tinerii care, prin natura disciplinei pe care doresc sa o predea, trebuie sa fie examinati la probe suplimentare, dincolo de examenul general scris care va avea loc pe 15 iulie 2009. In judetul Iasi sunt disponibile aproximativ 2.000 de posturi scoase la concurs, dintre care doar 489 sunt titularizabile si doar 102 sunt in mediul urban. Restul posturilor au o viabilitate de maximum patru ani. Astfel, aproximativ 75 la suta dintre acestea sunt disponibile la unitati scolare din mediul rural. Iasul este centru pilot al examenului, astfel incat s-au putut inscrie si tineri din alte judete ale Moldovei. In urma incheierii depunerii dosarelor pentru examenul de titularizare 2009, pe 15 iulie va avea loc examenul scris ce se va derula in cele trei unitati de invatamant din municipiul Iasi, respectiv Liceul Garabet Ibraileanu, unde sunt inscrisi 1.150 absolventi de facultate, Colegiul National Emil Racovita, unde vor participa 1.526 candidati, si Colegiul Tehnic Dimitrie Leonida, 276 candidati. Acestia vor avea la dispozitie patru ore pentru proba scrisa.
Ieri, proaspetii absolventi de facultate care s-au inscris la examenul de titularizare pentru obtinerea unui post de profesor in unitatile scolare din judetul Iasi au sustinut primele examinari. Primele probe, fie orale sau practice, au fost sustinute de tinerii care, prin natura disciplinei pe care doresc sa o predea, trebuie sa fie examinati la probe suplimentare, dincolo de examenul general scris care va avea loc pe 15 iulie 2009. In judetul Iasi sunt disponibile aproximativ 2.000 de posturi scoase la concurs, dintre care doar 489 sunt titularizabile s